Ministrul Muncii discută cu administratorii fondurilor de pensii despre randamentele la Pilonul II. Ce spune Violeta Alexandru despre pensiile publice
Violeta Alexandru
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, se află în discuţii cu administratorii fondurilor private de pensii pe subiectul nivelului randamentului pe care îl oferă pensiile administrate privat.
"Aceşti bani din contribuţia la Pilonul 2 rămân în contul persoanei până la pensionare, cu precizarea că avem realmente nevoie să discutăm mai mult despre randament, avem nevoie şi sunt în plin proces de a discuta acest aspect cu administratorii fondurilor private de pensii, în condiţiile în care în acest moment legislaţia românească îi determină să fie prudenţi, adică să nu facă nişte investiţii care poate ar genera o rată de profitabilitate mai mare, dar care sunt riscante şi nu ştii ce se întâmplă", a precizat Violeta Alexandru marţi la Adevărul Live, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii a subliniat că nu există pericolul ca România să ajungă în situaţia ca pensiile publice să nu poată fi plătite.
"Cu siguranţă nu vom ajunge în situaţia în care să nu primiţi nicio pensie din Pilonul 1, de la stat. Nu se va ajunge să nu vă întoarcă niciun ban înapoi ca urmare a muncii prestate. Este posibil însă să nu vi se pară suficient, sau, cel mai probabil, să aveţi nişte nevoi sau să aveţi dorinţa de a vă cheltui banii cum bine meritaţi după o viaţă de muncă, pe nişte activităţi care să presupună nişte costuri pe care să nu le puteţi acoperi", a adăugat Violeta Alexandru.
Guvernul a adoptat recent o ordonanţă care anulează cerinţele suplimentare de capital pentru administratorii fondurilor de pensii şi elimină posibilitatea optării participanţilor între pilonul 1 şi pilonul 2 de pensii. Aceste două măsuri au fost introduse în decembrie 2018 prin Ordonanţa 114.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat recent că valoarea contribuţiei la Pilonul II de pensii va creşte la 5% din 2021.
Conform ultimelor date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 60,09 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2019, în creştere cu 26,48% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS