Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat pentru 30 de zile, in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv, miercuri dimineata, pentru 30 de zile, in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, in baza unui mandat emis de instanta suprema, el urmand sa fie dus in arestul Politiei.
Decizia de miercuri dimineata a magistratilor instantei supreme poate fi contestata de fostul parlamentar la completul de cinci judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Viorel Hrebenciuc a fost citat sa se prezinte marti dimineata la DNA Brasov dupa ce, luni, Camera Deputatilor a luat act de demisia deputatului si a trimis la Ministerul Justitiei un document prin care a informat ca acesta nu mai este deputat si ca nu se mai impune avizul Parlamentului pentru retinerea si arestarea lui.
Actul a fost trimis Parchetului instantei supreme, iar de aici la DNA, care solicitase avizul de la Parlament in cazul lui Hrebenciuc.
Viorel Hrebenciuc a fost retinut marti, iar la intrarea in sediul DNA Brasov, fostul deputat a spus ca este pregatit pentru ce e mai rau, mentionand insa ca nu ii este frica pentru ca stie ce a facut.
"Da, da sunt pregatit. Peste doua-trei luni de zile o sa radeti de el (dosar - n.r). Un singur lucru vreau sa va zic: de ani de zile frica domina in Romania. Toate actiunile noastre sunt paralizate de frica, nimeni nu semneaza o hartie, nimeni nu are o initiativa, toata lumea are o spaima celebra devenita de acum. Eu am demonstrat prin gestul meu ca nu-mi este frica pentru ca stiu ce am facut. Nu am niciun motiv sa nu ma prezint cu inima deschisa in fata procurorilor de la DNA", a spus Victor Hrebenciuc. "DNA nu este sperietoare pentru cei care nu au gresit prea mult", a adaugat el.
Intrebat daca se asteapta sa fie retinut, Hrebenciuc a raspuns: "Bineinteles". De asemenea, intrebat daca se simte tradat de PSD, Hrebenciuc a raspuns: "Sunt coincidente care s-au intamplat, dar in niciun caz nu m-a tradat partidul si nici eu nu l-am tradat niciodata"
In acelasi dosar a fost arestat preventiv si fiul fostului deputat, Andrei Hrebenciuc.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru arestarea preventiva a lui Viorel Hrebenciuc in dosarul privind retrocedarile ilegale de paduri, precum si in dosarul in care este acuzat de instigare la infractiunea de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, trafic de influenta, folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite si cumparare de influenta. In acelasi dosar, Dan Sova este urmarit penal pentru trafic de influenta.
Mai multe despre:
#Viorel Hrebenciuc#retrocedari ilegale de paduri
Pe acelasi subiect: