Cum vor angajatorii să aducă românii din străinătate. Salariu minim fix de 500 euro în construcții, subvenționat de stat
Vrem să aducem înapoi măcar 10% dintre românii plecaţi la muncă în străinătate. Este ţinta celor din construcţii, care au cerut joi Guvernului să subvenţioneze acest domeniu, după modelul din IT.
Adică să stabilească un salariu net de 500 de euro pe ramură, dar veniturile constructorilor să fie taxate la jumătate, faţă de restul salariaţilor. Analiştii critică propunerile şi spun că o intervenţie a statului ar face mai mult rău.
Patronii companiilor de construcţii spun că în domeniul lor lucrează 300.000 de români, dar că ar avea nevoie de încă 300.000.
Sorin Greu, manager BogArt: “Până în acest moment preţul forţei de muncă a crescut cu cel puţin 50%.”
Asta neoficial, pentru că un muncitor din 7 este angajat la gri, adică ia oficial salariul minim pe economie, iar restul banilor îi primeşte în plic. O spun chiar unii patroni.
Cristian Romeo Erbașu, Erbașu Construcţii: ”70% sunt angajaţi la salariul minim pe economie - credeţi că lucrează pe 1.100 de lei net vreun muncitor în construcţii?”
Aşa că vor tratament preferenţial.
Liviu Simion, preşedintele PSC - Rosims Trading: “Aşa cum sectorul IT în România a devenit prioritar, în Austria la un moment dat sectorul construcţiilor a devenit prioritar. Şi-atunci ne-am gândit că trebuie să cerem Guvernului dacă vrem să avem în următorii ani cu cine construi, să avem acelaşi regim.”
Valentin Petrescu, preşedintele FPRSC - VALRAS: “Salariul minim net 500 de euro, total impozite 20%.”
Un salariu de 1.000-1.200 de euro, spun constructorii, i-ar convinge pe cei plecați afară să revină, dar şi pe cei din ţară să nu mai plece.
Liviu Simion, preşedintele PSC - Rosims Trading: ”Din firma mea au plecat aşa - inginer hodrotehnist 3.000 de euro în Belgia, specialist în apă - 2.200 lire la Londra, şofer de TIR- 1.600 de euro la Barcelona, deci nu au avut altă motivaţie, strict salariul.”
Analiştii nu susţin însă ideea constructorilor.
Iancu Gudă, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari: “Nu sunt de acord cu intervenţia statului pentru a subvenţiona munca în construcţii pentru că în primul rând dezvoltatorii imobiliari nu respectă munca, plătind la negru salarii şi nerespectând muncitorul oferind un contract cu salariul real. În al doilea rând dacă dezvoltatorii ar fi crescut preţul proporţional doar cu creşterea salariilor şi a materiei prime, atunci am foi văzut o creştere a preţurilor imobiliare doar cu 10% în ultimii 4 ani, dar realitatea e că preţurile au crescut cu 42% - dezvoltatorii abordează oportunist acest context de piaţă.”
Constructorii spun că preţurile în imobiliare nu vor mai creşte, dar şi că vânzările vor scădea, în opinia lor. Analiştii vorbesc însă despre o scădere de 25-30% procente a preţurilor locuinţelor.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS