Basescu: "Romania a pierdut 10 ani in pregatirea tinerilor, prin desfiintarea liceelor profesionale"
Tineri, la un targ de joburi din Capitala. Sursa foto: Mediafax
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca Romania a pierdut 10 ani in pregatirea tinerilor, prin desfiintarea liceelor profesionale. Seful statului l-a acuzat pe fostul ministru Andrei Marga ca a creat materie prima pentru universitati, cu dispret total pentru tineri.
Seful statului a aratat ca este vorba despre o "situatie reala", la nivelul Uniunii Europene, numarul somerilor tineri, sub 25 de ani, fiind de 5,6 milioane, iar in zona euro, 3,6 milioane, reprezentand circa 23% din numarul somerilor la nivel european, relateaza Mediafax.
Potrivit lui Traian Basescu, principalul obiectiv al Conferintei de la Paris a fost sa dea un semnal ca problema ocuparii pe piata muncii a tinerilor reprezinta o prioritate a Uniunii Europene.
Presedintele Basescu a mai spus ca in cadrul acestui eveniment se cauta solutii pentru implementarea programelor deja stabilite in Consiliul European, si anume Programul Garantia pentru tineri si Initiativa pentru ocuparea tinerilor, ambele proiecte fiind finantate prin BEI si Fondul European pentru investitii.
Seful statului a mentionat ca aceste programe sunt finantate in perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2015, cu sase miliarde de euro, lucru foarte important pentru ca Romania are trei regiuni in care somajul in randul tinerilor depaseste 30% din numarul somerilor - regiunile Centru, Sud-Est si Sud-Muntenia.
Traian Basescu a adaugat ca actiunile de reducere a somajului in randul tinerilor se vor baza pe trei prioritati, prima fiind integrarea tinerilor pe piata fortei de munca, pe baza de programe de formare. "Noua legislatie a educatiei creeaza conditiile ca Romania sa raspunda pozitiv la aceasta nevoie de calificare a tinerilor in acord cu nevoile pietei muncii din Romania. Noua lege a educatiei, legea Funeriu, Miclea, sau cum vreti sa ii spuneti, reinfiinteaza scolile profesionale", a spus Basescu, adaugand ca s-a emis legea uceniciei si nu in ultimul rand, prin Ministerul Muncii, s-au creat si structuri de reorientare profesionala.
Seful statului a tinut sa precizeze ca Romania a pierdut aproape 10 ani in pregatirea tinerilor, facand referire la desfiintarea liceelor profesionale, in1998, 1999, de "marea reforma Marga", pe principiul ca nu au inginerii cum sa predea, trebuie sa predea profesorii.
"Interesant ar fi sa ramanem consecventi, pe de o parte, si, pe de alta parte, companiile, fie ca sunt private sau de stat, sa preia tineri care opteaza pentru o meserie pe timpul scolii. Nu as spune ca nu avem rezultate incurajatoare, anul acesta peste 22.000 de tineri au intrat in astfel de scoli si vor termina scoala cu o meserie", a aratat Traian Basescu.
El a amintit de "revolta" care a fost cand, in urma cu cativa ani, spunea ca nu mai avem tinichigii si tineri calificati.
"Astazi, am ajuns sa constatam ca, fara sa le dam o meserie inca din scoala, ii sacrificam", a mai comentat Traian Basescu.
Seful statului a spus ca un alt pilon al rezolvarii problemei somajului in randul tinerilor este o mai buna insertie pe piata muncii si prin acordarea unui sprijin individual, o consiliere individuala.
Traian Basescu a precizat ca Ministerul Muncii a inceput sa creeze structuri, tot mai eficiente, in consilierea tinerilor pentru o optiune profesionala. Potrivit sefului statului, al treilea pilon il reprezinta sprijinirea ocuparii si a antroprenoriatului in randul tinerilor, prin crearea de IMM-uri.
Presedintele Traian Basescu a anuntat ca in interventia sa de la conferinta va sustine sistemul dual, al noii legi a educatiei, pentru ca pe langa teorie tanarul sa dobandeasca in scoala si abilitati pentru a invata o meserie pana la terminarea scolii, acesta fiind sistemul german, foarte eficient, unde somajul este redus, iar piata fortei de munca pentru tineri functioneaza destul de bine.
Presedintele Traian Basescu a participat marti dupa-amiaza, la Paris, la cea de-a doua editie a Conferintei privind Ocuparea Tinerilor, care s-a desfasurat la Palatul Élysée.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS