Autorităţile franceze au cerut retragerea unor formule de lapte praf produse de Lactalis, inclusiv din România, după descoperirea bacteriei salmonella
Autorităţile franceze au interzis vânzarea şi au cerut retragerea unor formule de lapte praf şi produse alimentare pentru copii fabricate de gigantul francez Lactalis, după descoperirea bacteriei salmonella, a anunţat duminică Direcţia Generală pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor (DGCCRF), transmite Reuters.
Rechemarea vizează produsele exportate în Europa, Africa şi Asia, inclusiv către România, China, Taiwan, Pakistan, Afganistan, Irak, Maroc, Liban, Sudan, Serbia, Georgia, Grecia, Haiti, Columbia şi Peru, potrivit Agerpres.
Compania franceză Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul contaminării şi i s-a ordonat să efectueze rechemarea produselor şi să oprească vânzările şi exporturile unor produse alimentare pentru copii fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franţei, din 15 februarie, a informat DGCCRF.
Anunţul vine după ce în 3 decembrie autorităţile franceze au retras trei formule de lapte praf pentru copii, după ce 20 de sugari, toţi cu vârsta sub şase luni, au fost infectaţi cu bacteria salmonella.
Săptămâna aceasta au fost raportate cinci noi cazuri de infecţie cu bacteria salmonella.
Purtătorul de cuvânt al Lactalis, Michel Nalet, a afirmat că produsele pot fi schimbate în farmacii sau supermarketuri şi a dat asigurări că orice bacteria salmonella este distrusă dacă se fierbe laptele două minute.
Oficialii francezi au precizat că intoxicaţia cu salmonella are loc la trei zile după consumul de produse infectate. Simptomele sunt gastroenterită, însoţită de vărsături, diaree şi - în majoritatea cazurilor - febră. Părinţii ai căror copii au suferit astfel de simptome ar trebui să consulte un medic, a spus ministerul.
În România, Lactalis este lider de piaţă, după ce a cumpărat brandurile de lactate LaDorna, Albalact şi Covalact.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS