Angajatorii nu vor putea folosi registrul de evidență a salariaților Revisal, începând din 31 mai. O nouă versiune, disponibilă din 1 iunie
Laptop, birou, angajat
O nouă versiune a aplicaţiei Revisal (Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor), 6.0.7., va fi disponibilă din 1 iunie 2019, a anunţat, joi, Inspecţia Muncii.
Instituţia precizează că după această dată, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fişiere de tip .rvs, generate sau validate prin versiunile 6.0.5/6.0.6/6.0.7 ale aplicaţiei Revisal.
Noua versiune a aplicaţiei Revisal 6.0.7 va cuprinde actualizări ale codurilor COR, precum şi o serie de modificări ce urmează a fi descrise pe site-ul Inspecţiei Muncii, www.inspectiamuncii.ro, secţiunea REGES. Versiunile Revisal 6.0.5 şi 6.0.6 vor funcţiona în paralel cu versiunea nouă pentru o perioada de cel puţin două luni.
În perioada 31 mai 2019 ora 14:00 - 01 iunie 2019 ora 12:00, portalul REGES pentru transmiterea on-line a registrului general de evidenţă a salariaţilor va fi indisponibil ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă programate.
Angajatorii, care în prezent utilizează versiunea Revisal 5.0.8, nu vor mai putea transmite registrul începând cu data de 31 mai 2019. Pentru actualizarea aplicaţiei Revisal este recomandat să fie urmate instrucţiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare.
Inspecţia Muncii precizează că, pentru securitatea datelor, este indicat ca, înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să fie efectuată o copie de siguranţă a bazei de date.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS