1 Decembrie 1918 - 95 de ani de la formarea statului roman modern. La multi ani, Romania!
Astazi se implinesc 95 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Romania, prin adoptarea Rezolutiei de la Alba-Iulia, poate cel mai important moment din istoria Romaniei, care punea bazele statului roman modern. Dupa revolutia din decembrie 1989, ziua de 1 Decembrie a fost desemnata Ziua Nationala a Romaniei.
Peste 2.000 de militari din MApN, MAI, SRI si SPP si aproximativ 140 de militari din Franta, Polonia, Turcia si SUA au defilat, astazi, la parada militara organizata cu ocazia Zilei Nationale, pe sub Arcul de Triumf trecand si 200 de mijloace tehnice, iar 35 de aeronave vor survola piata.
Evenimentul a inceput la ora 11.00, cu salutul Drapelului de Lupta si trecerea in revista a Garzii de Onoare, dupa care Corul Academic "Divina Armonie", acompaniat de muzicile militare reunite ale Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale si ale Muzicii Militare a Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul", a interpretat Imnul National al Romaniei si, in semn de salut.
La parada militara, condusa de generalul de brigada Tomita-Catalin Tomescu, au participat detasamente ale Batalionului 2 Infanterie "Calugareni", Batalionului 495 Infanterie "Capitan stefan soverth", din Brigada 1 Mecanizata "Argedava", militari parasutisti din cadrul Batalionului 630 Parasutisti "Smaranda Braescu", din Batalionul 17 Vanatori de Munte "Dragos Voda" din Brigada 61 Vanatori de Munte "General Virgil Badulescu" si un detasament al Brigazii de Informatii Militare "Maresal Alexandru Averescu".
Fortele pentru operatiuni speciale au fost reprezentate la defilare de militari ai Brigazii 6 Operatii Speciale "Mihai Viteazul" si un detasament de politie militara, din cadrul Batalionului 265 Politie Militara, iar detasamentul Fortelor Aeriene Romane de militari ai Brigazii 1 Rachete Sol-Aer "General Nicolae Dascalescu", urmat, in pas de defilare de doua detasamente ale Fortelor Navale Romane.
Au luat parte, de asemenea, detasamente ale institutiilor de invatamant militar - Academia Tehnica Militara, Academia Fortelor Terestre "Nicolae Balcescu" din Sibiu, scoala Militara de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Terestre "Basarab I", Academia Fortelor Aeriene "Henri Coanda", Academia Navala "Mircea cel Batran" si Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir" din Breaza.
Din partea Ministerului Afacerilor Interne au participat la parada reprezentanti ai Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei, ai Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, echipaje de servanti pompieri si echipaje SMURD, echipaje de salvatori de la inaltime, de interventie pirotehnica si interventie la urgente chimice.
Reprezentand SRI, a defilat un detasament al Brigazii Antiteroriste, cadre care asigura securitatea aeroportuara (pasageri si cargo) pe toate cele 16 aeroporturi civile din tara.
In premiera, au participat la parada organizata de Ziua Nationala militari ai armatelor Frantei, Poloniei, Turciei si ai Statelor Unite ale Americii.
La defilarea de la 1 Decembrie romanilor le-a fost prezentata si o replica a avionului Vlaicu II, flancat de tehnicieni de la scoala de Aplicatie pentru Fortele Aeriene Romane, imbracati in uniforme de epoca.
Un moment spectaculos al evenimentului a fost "parada aeriana", de Ziua Romaniei survoland Piata Arcului de Triumf un elicopter IAR-330 M, sase elicoptere IAR - 330 Puma din dotarea Flotilei 90 Transport Aerian (Otopeni) si trei elicoptere IAR – 330 PUMA Naval, din dotarea Grupului de Elicoptere al Fortelor Navale.
Parada a mai inclus defilarea unor efective ale Serviciului Independent pentru Interventii si Actiuni Speciale, principala formatiune de interventie a Politiei Romane si o parte grupului de elita al unitatilor speciale de interventie ale politiilor statelor membre ale Uniunii Europene - "ATLAS".
Si-a prezentat tehnica din dotare SRI, cu dispozitive de interventie contraterorista si pirotehnica si dispozitivul de gardare/protectie.
Guvernul a alocat peste 1 milion de euro pentru paradele si ceremoniile militare organizate cu ocazia sarbatoririi Zilei Nationale a Romaniei, la 1 Decembrie 2013, suplimentand, din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Executivului, bugetul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, SPP si SRI.
Pe acelasi subiect: