Potrivit Parchetului federal, cetateanul rus Nikita Kuzmin, de 28 de ani, a fost condamnat la 37 de luni de inchisoare si la plata unei amenzi de 6,9 milioane dolari.

Kuzmin, care a fost arestat in noiembrie 2010, a negociat cu Parchetul pe timpul investigatiei si a acceptat sa se declare vinovat, in mai 2011, in schimbul unei reduceri a pedepsei.

Virusul "Gozi", creat in 2007, s-a transformat intr-unul din cele mai distructive din istoria informaticii, cu care s-au furat "zeci de milioane de dolari", potrivit autoritatilor citate de EFE.

Al doilea acuzat din dosar, letonul Deniss Calovskis, a fost condamnat de aceeasi instanta federala din New York la 21 de luni de inchisoare, potrivit comunicatului Parchetului.

Acesta a fost extradat in SUA in februarie 2015, dupa cum nota AFP, care adauga, la acel moment, ca extradarea programatorului leton a fost intarziata mai multe luni, intrucat acesta a facut apel, fara succes, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Al treilea acuzat, identificat ca Mihai Ionut Paunescu, alias "Virus", de origine romana, a fost arestat in Romania la finalul lui 2012, dar extradarea sa in Statele Unite este inca in asteptare.

Potrivit EFE, Calovkis a fost angajat sa dezvolte programe informatice pentru alterarea formei in care paginile de internet ale bancilor apareau in computerele infectate de virus. Paunescu ar fi creat si operat un sistem de servere securizate pentru accesul grupurilor de delincventi informatici, intre care cel al creatorilor acestui virus.

Autoritatile judiciare americane i-au inculpat pe cei trei in ianuarie 2013, acestia fiind acuzati ca ar fi furat milioane de dolari, informatii bancare din computere din Europa si Statele Unite ale Americii.

'Acesti presupusi infractori cibernetici internationali sunt responsabili pentru crearea si raspandirea unui virus informatic care a infectat peste un milion de calculatoare - cel putin 40.000 in Statele Unite ale Americii - si a provocat milioane de pierderi procedand, printre altele, la furtul de parole ale unor conturi bancare on-line', informa la acea data biroul procurorului federal din Manhattan.

Rusul Nikita Kuzmin este acuzat de crearea virusului de calculator Gozi, ce a afectat mai mult de 1 milion de computere in lumea intreaga, inclusiv la NASA, prin intermediul caruia suspectii au sustras aproximativ 50 de milioane de dolari, relatau, in ianuarie 2013, Rapsinnews.com si BBC.

Kuzmin, considerat a fi creierul din spatele troianului Gozi, risca pedeapsa maxima de 95 de ani de inchisoare, mentiona, in urma cu trei ani, procurorul Preet Bharara, din Districtul de Sud al New York-ului.

Conform documentelor de urmarire penala, Kuzmin, care a fost arestat in Statele Unite, a doua zi dupa sosirea la San Francisco, si-a recunoscut vinovatia in mai 2011, fiind de acord sa coopereze cu autoritatile.

Ceilalti doi inculpati - letonul Deniss Calovskis, alias Miami, si romanul Mihai Ionut Paunescu, alias Virus, au fost arestati la cererea procurorului districtului de Sud al New York-ului in tarile lor de origine, in noiembrie si, respectiv, in decembrie 2012.

Virusul a infectat circa 40.000 de calculatoare numai in SUA, inclusiv 160 apartinand NASA, dupa cum arata documentele judiciare. Daunele rezultate se ridica la aproximativ 50 milioane dolari.

La ancheta FBI, care a inceput in 2010, au luat parte organismele de aplicare a legii si servicii de informatii din Letonia, Romania, Republica Moldova, Olanda, Germania, Finlanda, Elvetia si Marea Britanie. In afara de retinerea celor trei, au fost confiscate 51 de unitati de echipamente tehnice (servere, laptop-uri, PC-uri si hard discuri).