16 ani de recrutare a talentelor intr-una din cele mai mari banci din Romania

Mihaela Feodorof (43 de ani) a lucrat aproape doua decenii in BRD. Oportunitatea de a lucra in cadrul bancii a aparut inca din perioada studiilor. Absolventa a Facultatii de Litere, sectiunea romana-engleza, in `93 a fost aleasa sa faca parte din echipa de resurse umane a institutiei de credit datorita cunostintelor avansate de limba engleza. ”In banca mai erau doi filologi si cu mine, juniorul, care nu aveau nicio legatura cu banca, dar care au scris istorie”, a povestit aceasta intr-un interviu acordat incont.ro.
 

Am ramas atatia ani in aceeasi companie pentru ca am avut parte de oportunitati.

 
”Inainte de BRD, la ultimul loc de munca, primit la repartitia din liceu, am lucrat ca electrotehnist. Ulterior am fost promovata ca tehnician atasamentist, iar de acolo am facut parte din prima echipa de vanzari a locuintelor care apartinusera statului si care-si cautau cumparatori. Eram putine fete, dar comunicau bine si stiam ce insemna un contract de vanzare-cumparare. Pe atunci nu existau cursuri de vanzari, nu exista nimic legat despre asta.”

 

Profilul candidatului ideal pentru a lucra intr-o banca

Nu avea niciun fel de experienta in sistemul bancar, dar crede ca stilul sociabil si abilitatile de conducere au ajutat-o sa-si construiasca o cariera in domeniul resurselor umane. Asa a recrutat mii de angajati, care sa reprezinte imaginea bancii si sa aduca un procent de profitabilitate si eficienta institutiei. Se axa in special pe ”tanarul deschis sa invete, bun comunicator, entuziast, care se gandea la banca ca un loc de munca pe termen lung.”
 
Spune ca a fost suficient de “naiva” sa sustina conceptul potrivit caruia intr-o banca putea lucra oricine, sistem pe care l-a implementat cu succes de-a lungul anilor. “De ce? Pentru ca exista sistemul informatic, care te ajuta foarte mult. Sigur, in zona de specialisti, de experti ii dam Cezarului ce-i al Cezarului. Am incercat sa recrutam proaspat absolventi ori studenti, astfel incat sa putem sa schimbam imaginea bancii.”

 

Cele mai frecvente greseli din timpul interviurilor de angajare

A avut timp sa sesizeze greselile pe care le faceau cei mai multi candidati care aplicau la pozitiile libere din cadrul companiei. Cel mai adesea, acestia alegeau sa aplice pentru mai multe banci in acelasi timp, lucru care-i deranja pe angajatori. “Confuzia si libertatea de a te muta dintr-o banca in alta nu este placuta de niciun angajator, pentru ca este vorba despre gestionarea structurilor organizationale. Un candidat care aplica la toate bancile mari simultan, dadea dovada de superficialitate in procesul de recrutare. Pentru ca nu poti sa te identifici cu toate culturile companiilor respective”, motiveaza Feodorof.
 
Totodata, printre greselile cele mai frecvente se numarau raspunsurile fara argumentari ori solutii concrete, de tipul “As putea sa fac…”, “As vrea…”, ale candidatilor care vindeau baloane de sapun. Nici raspunsurile negativiste, de genul “Eu n-am facut niciodata asta” ori refuzul de a impartasi din experientele traite in cariera nu sunt pe placul recrutorilor, adauga Mihaela Feodorof, fost manager de recrutare in cadrul BRD. “Pana si persoanele fara experienta profesionala au multe lucruri de spus despre ele, pot face referire la activitatile de voluntariat, la lucrurile traite in cadrul unui grup de prieteni, la situatiile cu care s-au confruntat in viata de zi cu zi.”
 
Punctualitatea si verificarea informatiilor reprezinta un alt factor important al recrutarii. “Imi amintesc de un candidat care a incurcat zilele si orele de interviu. A venit la receptie, toti scotoceam in programari, aproape ca ne asumasem ca era greseala noastra, cand el ne-a zis, foarte onest: <<Cred ca am incurcat bancile. Astazi aveam interviu la BCR, maine urma BRD>>. Asa ceva nu se face. Arata cat de mult si-a facut candidatul temele referitor la compania la care vrea sa lucreze”, spune Feodorof.

 

Comportamentele care incanta recrutorii

Dorinta de a lucra si entuziasmul aratat inca de la prima intalnire incanta recrutorii. “Daca chiar vrei sa muncesti, poti sa incepi de oriunde, chiar fara sa fii platit. Poti sa incepi sa fii stagiar, poti sa te inscrii intr-un program de internship.”
 
 
Si imaginea candidatului conteaza in ochii potentialului angajator. Ea spune multe despre persoana respectiva. “N-o sa facem un capat de lume din asta. De exemplu, daca noi ne axam pe un profil pe care-l caracterizam boem, n-o sa-i cerem candidatului aceeasi tinuta cu cea a unuia care vine pentru o pozitie de front office. Imi amintesc de un tanar care a vrut sa se opreasca la receptia bancii cand a vazut cat de gomozi eram imbracati toti angajatii, cat de impachetati ca la carte eram si ne-a intrebat: <<Asa trebuie sa vin imbracat la serviciu?>> A fost amuzant. I-am explicat ca o asemenea tinuta este indicata mai mult celor din front office, celor care intra in contact direct cu clientii.”
 
Modul in care te imbraci la un interviu depinde foarte tare si de postul pe care il vizezi intr-o companie, sustine Mihaela. Potentialul angajator va nota aspectul respectiv ori il va lamuri in cadrul discutiei. “Sunt si companii care au codul de vestimentatie afisat, pentru a le fi mai la indemana.”
 
Interviurile de recurtare difera de la pozitie la pozitie, spune specialistul in recrutare. In cazul recrutarilor de manageri se iau in calcul si testele psihologice, pentru a le evalua aptitudinile, avand in vedere ca vor coordona mai multi oameni si vor trebui sa faca fata unor situatii tensionate. “Pentru fiecare nivel al structurii organizatorice se ridica stacheta. Si este absolut normal sa fie asa.”

 

Cum vad angajatorii schimbarile de generatii

Profilul candidatilor s-a schimbat in ultimii ani. In perioada 2004-2007 a fost o abundenta de joburi, toate industriile erau foarte bine propulsate. Atunci se prezentau copiii celor care lucrasera in multinationale, care nu voiau sa traiasca ceea ce traisera parintii lor. "Ne spuneau din start ca nu voiau o viata de corporatist fara limite, ceea ce mi se parea foarte matur din partea lor.”
 
Dupa 2007, lucrurile s-au schimbat. Astazi, recrutorii trebuie sa convinga oamenii pe care-i vor in echipa lor, sa-i determine sa spuna “Da” unor colaborari pe termen lung, si nu unor “intrari-iesiri”.

 

Cum s-a nascut Yourway Counseling

In urma cu trei ani, Mihaela Feodorof a renuntat la mediul corporatist pentru a porni pe propriul drum. Strategia companiei nu mai era in acord cu planul sau de dezvoltare. „Am ramas atatia ani in aceeasi companie pentru ca am avut parte de oportunitati. Imi doream activitati care sa ma ajute sa ma dezvolt, ori functia mea devenise mai mult administrativa, ceea ce era total in opozitie cu profilul meu. Nu au fost neaparat nemultumiri, pur si simplu drumurile noastre nu mai mergeau in aceeasi directie”.
 
 
Marturiseste ca nu i-a fost usor sa renunte la stabilitatea unui job data de compania care o formase, dar isi dorea sa faca ceva care sa fie Mihaela Feodorof si atat. Intai a cochetat cu ideea de a face o schimbare, de a se indrepta spre o noua industrie, dar n-a gasit aceleasi beneficii. Asa ca s-a hotarat sa faca ceea ce stia mai bine: consiliere si dezvoltare personala si profesionala. Asa s-a nascut Yourway Counseling, business care se axeaza pe trei divizii: programe de dezvoltare organizationala pentru firme, consilierea tinerilor din ONG-uri sau multinationale si identificarea si dezvoltarea potentialului copiilor.
 

Nu mi-a fost frica de criza, pentru ca urma sa-mi aduca mai multi clienti.

 
“Am ajuns aici prin ceea ce mi se intampla zi de zi. Primeam foarte multe intrebari care nu tineau de relatia mea cu angajatorul. Atunci mi-am dat seama ca rolul meu era mai util din afara decat de pe scaunul de director de recrutare. Asa a inceput povestea Yourway, cu oameni maturi, din zona de business, cu experienta.”
 
Spune ca nu i-a fost frica de criza, pentru ca ea urma sa-i aduca si mai multi clienti. Initial a pornit la drum cu o investitie de 10.000 de euro, fonduri proprii, si l-a avut ca partener pe Cosmin Alexandru, un amic ce in timp i-a devenit prieten. Ulterior, din cauza proiectelor in care acesta din urma era implicat, Mihaela a devenit unic asociat. Astazi, Yourway Counseling numara patru angajati si doi colaboratori.
 
Primele cheltuieli ale firmei au constat in instrumentele de dezvoltare ale businessului, si anume testele psihologice pentru copiii pe care-i evalueaza, precum si testele Hogan, dedicate adultilor. Evaluarea adultilor vizeaza potentialul candidatului, dar analizeaza si blocajele, limitarile comportamentale in jobul de zi cu zi. “Ne uitam in oglinda la ce suntem astazi, daca vrem sa crestem, ce anume ne limiteaza.“
 
Anul trecut, Yourway a inregistrat o cifra de afaceri de 30.000 de euro si un profit de 15.000 euro. Pentru anul acesta, Feodorof estimeaza afaceri in crestere cu 25%, dar un profit mai mic, avand in vedere ca anul acesta a investit aproape 70.000 euro in companie.
 
Serviciile Yourway se axeaza atat clientilor corporate, cat si ONG-urilor si parintilor care vor sa contribuie eficient la dezvoltarea copiiilor lor. Mihaela spune ca nevoile firmelor sunt cele generate de criza.

„Firmele stau pe mine de aur, care se numesc resurse umane, iar primele reactii ale sefilor de companii in vremuri dificile sunt cele de taiere a costurilor. Si atunci trebuie sa taie, implicit, si din salariile oamenilor. In clipa in care isi propune sa restructureze, noi il ajutam sa-si reorganizeze activitatea, sa se uite la oamenii cheie din echipele manageriale si sa se gandeasca cum ii poate repozitiona in asa fel incat ei sa asigure dezvoltarea business-ului si traversarea crizei. Sigur ca se lasa si cu restructurari, trebuie sa fim onesti. Insa una este sa tai fara sa te uiti, alta este sa analizezi si sa indepartezi activitatea incompetenta.”

 

12.000 de euro pe proiect

Cu alte cuvinte, firma sa ajuta clientii din zona de business sa-si dezvolte organizatia, ofera coaching, dar nu face headh-hunting sau training. „Foarte multi din angajatori sustin dezvoltarea personala a angajatilor sai. In cazul persoanelor cheie, atunci cand se gasesc niste comportamente nocive, angajatorii le ofera acestora coaching, ii ajuta sa-si incarce bateriile, sa treaca peste probleme”, explica Mihaela Feodorof.
 
Serviciile pe care Yourway sa le ofera firmelor sunt destul de detaliate, iar preturile difera de la caz la caz. Castigurile variza in functie de proiect si de client. Pentru unii clienti lucreaza exclusiv pentru 3-6 luni, pentru altii pe o perioada mai scurta. Incasarile pornesc de la 2.000 - 3.000 de euro pana la 10.000 - 12.000 de euro pe proiect.
 
Mihaela Feodorof colaboreaza astazi cu firme din asigurari si banci, IT, constructii etc. Spune ca singura piata pe care n-a atins-o inca, dar pe care spera s-o faca in 2013 este farma.

 

Evaluarea si consilierea profesionala a minorilor, o piata aproape virgina

Yourway se ocupa si de consiliere individuala in cazul adultilor si a copiilor, in varsta de minimum 4 ani. Adultiilor li se aplica teste Hogan, recunoscute pe plan international, in timp ce cei mici sunt evaluati atat prin intermediul unor teste de aptitudini, cat si de psihologi.
 
In ceea ce priveste sectorul minorilor, firma pe care o conduce se consiliaza si evalueaza copilul, familia acestuia si orice adult care intra in contact cu el. Isi promoveaza serviciile la evenimentele din educatie, dar si in cadrul liceelor private si de stat.
 
Procesul de evaluare a minorilor dureaza maximum doua saptamani si include doua intalniri de o ora fiecare, teste pe suport online si discutii cu un psiholog. “Psihologul isi culege informatiile de care are nevoie la intalnirile cu cei mici.
Suportul online se adreseaza copiilor mai mari. Apoi vedem ce genereaza sistemul, analizam personalitatea copilului, mixul de comportamente pe care el le manifesta si cum poate fi stimulat pentru a ajunge sa faca performanta. Asta isi doresc, de fapt, parintii.”

 

Cine sunt parintii dispusi sa plateasca

Spune ca parintii care apeleaza la astfel de teste pentru copiii lor sunt “oameni deschisi la minte, care-si doresc sa contribuie eficient la cresterea lor, nu doar sa-si faca datoria.”
 
 
Costul evaluarii minorilor se ridica la 80 de euro in cazul copiiilor sub 8 ani sau 120 de euro in cazul celor pana in 14 ani. Feodorof recunoaste ca, deocamdata, aceasta piata nu-i genereaza atat de mult profit precum o face divizia ce se adreseaza companiilor. Inregistreaza lunar castiguri intre 2.000 – 4.000 de euro.
 
Pana acum a evaluat copii din Romania care alegeau programa de studii Cambridge, din Marea Britanie. “Evaluarea vocationala imi arata daca sunt mai bun in zona umanista. Daca sunt un viitor scenarist sau regizor sau orice are legatura cu lumea artistica, este clar ca nu trebuie sa fac sapte ore de matematica pe saptamana la un liceu cu profil real. Pentru ca nu am capacitatea de a face acest lucru. Imi irosesc capacitatea in loc sa ma indrept spre ce am eu inclinatie, de fapt”, explica Feodorof.
 
Totodata, firma sa se ocupa si de organizarea de ateliere si workshop-uri in cazul celor mici, unde cei mici invata sa-si dezvolte abilitatile deficitare, capata mai multa incredere in ei, socializeaza mai bine etc.
 
In prezent, firma pe care a infiintat-o colaboreaza si cu ONG-uri, cele mai multe din zona ASE Bucuresti (ASER, VIP, AIESEC). Este prezenta in programele de consiliere, de mentorat sau de coaching cu studentii care conduc organizatiile respective, ii sprijina in campaniile de dezvoltare etc. Nu are niciun fel de beneficii materiale de pe urma acestui lucru, dar isi promoveaza imaginea.
 

Deocamdata nu am concurenta. Daca ar fi s-o iau de la capat...

 
Mihaela spune ca astazi Yourway n-are concurenta pe piata romaneasca. „In zona de business nu avem niciun concurent. Sigur, in timp vor aparea si rivalii. Firmele de training sunt altceva. Nu mi-e teama de concurenta. Oamenii ne cauta serviciile pentru ca ele sunt foarte specifice.”
 
Daca ar fi s-o ia de la capat recunoaste ca poate ar cauta curajul de a porni pe propriul drum mai din timp. Pe de alta parte, crede ca experientele corporatiste au contribuit la cine este astazi. „Mi-am jucat rolul de intraprenor multi ani. Undeva de prin 2003 asta am facut. Mi-am asumat BRD-ul ca fiind compania mea. Daca am adus niste rezultate acolo, am facut-o datorita acestei credinte.”
 
“In cei trei ani de antreprenoriat am invatat sa nu ma grabesc”, spune ea. Ar vrea insa sa-si extinda serviciile si in afara tarii.
 
Martea trecuta, Mihaela Feodorof a fost invitata sa participe in calitate de speaker la evenimentul Meet the Woman, unde le-a vorbit antreprenoarelor aflate la inceput de drum despre excelenta in business prin autenticitate.
 
Sursa foto: Mihaela Feodorof / Femei in Afaceri