(P) Garsoniere de vânzare București: Guvernul se joacă periculos cu programul „Prima casă”. Ce urmează

Așadar, dacă ești interesat de garsoniere de vânzare în București sau poate de un apartament de trei sau patru camere prin programul menționat, iată ce să ai în vedere înainte de a bate palma.

 

Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a spus că Executivul are în vedere ca pentru locuințele noi să ridice plafoanele la dublu, de la 70.000 la 140.000. Au fost vehiculate mai multe cifre, 80.000, 95.000, dar la 140.000 deja intrăm într-un segment superior al pieței. Și nu doar asta, ci și garanția statului e dusă foarte sus.

 

Sunt două efecte, amândouă negative - creșteri rapide de prețuri și risc de supraîndatorare - care apoi pot să creeze mari probleme în sistemul financiar, spun economiștii.

 

Atunci când a fost introdus, în 2009, programul „Prima casă” a avut efectul de amortizor al prețurilor, umflate peste măsură atunci. Cu acel nivel de creditare, stabilit la 60 de mii de euro, s-a format o plasă de aterizare și prețurile nu s-au dus mult în jos, unde, de fapt, s-ar fi reașezat. Dacă nu era „Prima casă”, puteți fi siguri că un apartament de două camere în Militari ajungea la 30.000, arată o analiză Digi24.

 

Acum, o urcare mult prea mare a locuințelelor eligibile în acest sistem al garanțiilor de stat pur și simplu va duce piața în sus rapid. Vor apărea scumpiri artificiale, pentru că va fi posibilă forțarea.

 

Dan Bucșa, economistul-șef pentru Europa Centrală și de Est al Unicredit, chiar spune că prețurile se vor muta direct la noile plafoane.

 

Apartamentele care au stat în prețuri de 60.000 – 65.000 euro se vor duce la 95.000 euro sau mai sus, dacă limita e dusă la 140.000.

 

Există un precedent. Croația a modificat programul de sprijin acum doi ani, a crescut plafoanele, iar prețurile s-au majorat cu 20% într-un an. 

 

Nu avem nevoie de așa ceva, spun experții. Piața de la noi a crescut moderat și în primul rând, interesul trebuie să fie pentru a păstra aceasta moderație.

 

Al doilea risc este cel al supraîndatorării. Cu prețurile duse în sus de noile plafoane, sarcina financiară a clienților va crește.

 

În același timp, accesul la creditare va fi mai facil. În achiziții, impedimentul este avansul. Când acesta este de doar 5%, este împrumutată o sumă mult mai mare, deci rata va urca.

 

Există acea normă prudențială a BNR, grad de îndatorare de 40%, cel puțin pentru moment, care poate acționa ca o frână. Dar cu prețuri în creștere, oamenii vor avea tentația de a se angaja la mai mult. Nu se încadrează, atunci ia mama, tata sau unchiul drept co-debitor. În acte e OK, dar rata o plătește singur.

 

Și tot în această idee, a riscului de supraîndatorare, mai are un rol și nivelul garanției de stat, care poate fi dusă la 80%. Cu o asemenea acoperire, banca poate fi mult mai relaxată, își asumă doar 20% din risc, va da credite mult mai ușor.

 

Când apar astfel de modificări radicale, există riscuri. Cel de creștere a prețurilor are un grad mare de certitudine. Desigur, contextul actual poate devia întreg ansamblul. Iar pericolele sunt prezente. 

 

Criza sanitară a mobilizat sume fabuloase aruncate de autorități pe canale monetare și fiscale, pentru a-i combate efectele. Acești stimuli uriași la un moment dat trebuie retrași, pentru a nu produce o supraîncălzire. Sunt mari șanse ca retragerea să fie întârziată și atunci apare riscul inflației. Mai ales că din perspectiva autorităților, ea este benefică pentru finanțele publice.

 

Criza crește semnificativ îndatorarea statelor și o apariție a inflației poate să reducă sarcina ca pondere în PIB, pentru că raportarea este la produsul nominal. Într-o astfel de situație, dacă economiile se mișcă purtate de prețuri mai mari, atunci ca și în cazul statelor, sarcina financiară a celui care a angajat un credit pentru o casă poate să scadă ca pondere în venit total.

 

Inflația evident ridică și dobânzile, adică rata va crește, dar depinde ce viteză au prețurile în economie, cum se reflectă acestea în creșterea profitabilității companiilor, care mai departe se vede în majorările de salarii oferite angajaților.

Inflația nu e de dorit, chiar dacă nu e nici pe departe ceea ce am trăit în teribilii ani 90 și chiar pe început de mileniu, inflația galopantă. Dar ea, într-o doză mai mică, poate avea aceste efecte. Se poate să avem așa ceva, la fel cum lumea s-a confruntat cu un astfel de episod în anii 70 și început de anii 80.

 

Dar e nevoie de tot ansamblul. La noi există riscul de a avea doar componenta rea. Noi am intrat șchiopi în această situație, cu mari dezechilibre date de ultimii cinci ani de excese în finanțele publice. La ele se mai adaugă impactul pandemiei. Va fi obligatorie o perioadă de corecție, de ajustare, care poate să aducă inclusiv creșteri de taxe. 

 

Astfel de combinații - și pe un context mondial - pot să dea stagflație, stagnarea sau scădere economică combinată cu majorări de prețuri. Și un astfel de fond va anula partea de compensare menționată mai devreme, de creșteri ale profitabilității nominale și majorări salariale. Și de fapt, prețurile pot să erodeze puterea de cumpărare.

 

Toate sunt posibile evoluții. Și pentru că sunt riscuri, în perspectivă ar fi nevoie de mai multă prudență, nu de astfel de salturi cum vrea să facă Guvernul cu „Noua casă”. Sunt periculoase. Dacă vrea să urce plafoanele, poate să o facă etapizat.