(P) Anticariat vs. librărie - tu de unde alegi să-ți cumperi cărțile?
Anticariat sau librărie? Aceasta este una dintre întrebările care cu siguranță ți-a dat și ție bătăi de cap la un moment dat.
Orice cititor se poate confrunta cu această dilemă, în contextul în care piața de carte este destul de vastă, iar promotorii și distribuitorii culturii se întrec în oferte prin care să își atragă cititorii.
Cu toate acestea este important să știi că întotdeauna dorința de a citi ar trebui să primeze în fața unei indecizii legate de locul din care să îți cumperi cărțile. Dacă ai nevoie însă de câteva sfaturi, îți prezentăm mai jos avantajele și dezavantajele anticariat vs librărie.
De ce să-ți cumperi cărțile dintr-un anticariat?
Anticariatele sunt locuri unice din care poți să îți cumperi cărțile. De ce? Pentru că încă de când faci primii pași într-un anticariat vei avea ocazia să simți bucurie, nostalgie sau emoție. Anticariatele sunt acele locuri încărcate cu povești, și nu doar acelea pe care le regăsești între paginile cărților, ci și cu istoriile personale ale cititorilor cărora ele le-au aparținut.
Fiecare colț îndoit, fiecare însemnare sau dedicație contribuie la scrierea istoriei trăite a unei cărți. Dacă te numeri printre cei mai curioși, cărțile de anticariat îți pot revela astfel povești personale, de la apariția lor și până la ultimii cititori prin mâinile cărora au trecut.
Merită să-ți cumperi cărți dintr-un anticariat și pentru că aici vei găsi întotdeauna o diversitate de volume din absolut toate domeniile și, mai mult decât atât, la prețuri mult mai mici decât cele practicate în librării, ceea ce îți va permite să pui și bani deoparte.
Chiar dacă într-un anticariat nu vei găsi ultimele cărți nou-apărute sau nu vei putea să precomanzi ultimul volum al unui autor, aici vei descoperi totuși volume care provin din lichidările de stoc ale librăriilor, cărți cu dedicații, ediții princeps, colecții de carte veche sau serii de autor, cum sunt de exemplu cărțile de Sven Hassel. Cu așa cărți deosebite, nu ai cum să nu fii convins că a trece pragul unui anticariat este o experiență unică.
Dacă te numeri printre cei care cred că într-un anticariat sunt doar cărți uzate, să știi că nu este deloc așa. Chiar dacă sunt vechi, în anticariate vei găsi doar cărți în stare bună, foarte bună și impecabilă. Multe dintre ele sunt chiar noi-nouțe, pentru că provin din lichidările de stoc ale editurilor pe care le îndrăgești.
Te încurajăm să cumperi cărți din anticariat și pentru că în acest mod contribui la protejarea naturii și oferi o viață nouă unei cărți vechi. Astfel, te asiguri că vor fi ținute sub control cererile pentru noi tiraje, implicit tăierile de copaci. Acesta este un alt avantaj al cărților din anticariat în comparație cu volumele pe care le poți cumpără din librării.
De ce să-ți cumperi cărțile dintr-o librărie?
Dacă adori mirosul de tipar proaspăt și vrei să fii primul cititor al unei cărți, atunci cu siguranță vei dori să-ți cumperi cărțile dintr-o librărie. Chiar dacă mirosul de carte nou-nouță este seducător, să știi că și mirosul unei cărți vechi are farmecul lui, pentru că cel mai adesea este asociat cu o experiență deja trăită.
În comparație cu anticariatele, librăriile au avantajul că pe rafturile lor poți găsi ultimele apariții editoriale ale unui autor și că poți precomanda cărțile pe care ți le dorești. Cu toate acestea, dacă vrei să fii printre primii care se bucură de o carte nou apărută, ar trebui să știi că va trebui să scoți din buzunar o sumă mai mare de bani și că va fi nevoie să aștepți până vei intra în posesia cărții respective.
Totodată, dacă îți cumperi o carte nouă poți obține un exemplar cu autograful autorului, însă acest lucru este posibil doar dacă participi la un eveniment de lansare organizat de editura la care a fost publicat autorul respectiv.
Cărțile din librărie au avantajul că unele titluri pot beneficia de ediții reeditate. Cu toate acestea, șansele sunt mai mari să găsești într-un anticariat o ediție mai veche din cartea ta preferată.
În concluzie, indiferent de locul din care alegi să îți cumperi cărțile, noi te încurajăm să citești cât de des posibil și să profiți de beneficiile pe care ți le aduce lectura: relaxare, creativitate, un vocabular mai bogat, o capacitate mai bună de memorare. În definitiv, totul depinde de preferințele tale, dar și de bugetul pe care îl ai la dispoziție.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS