(P) 4 criterii de care să ții cont în alegerea pavilionului de grădină
Pentru a-ți transforma grădina în spațiul perfect al relaxării, unde să-ți reîncarci bateriile la finalul zilelor pline sau în weekend, alături de familie și de prieteni, nu ai nevoie decât de o amenajare potrivită.
Câteva plante decorative care să te facă să te simți ca în inima naturii, deși tu locuiești, poate, în inima orașului, o canapea confortabilă pentru exterior și un pavilion de grădină s-ar putea să fie mai mult decât suficiente pentru a crea atmosfera de vacanță chiar în intimitatea curții tale.
În ceea ce privește pavilionul de grădină, o piesă indispensabilă în zilele toride de vară, este important să iei în considerare o serie de aspecte esențiale atunci când decizi să cumperi unul. Ținând cont că modelele de pavilioane de grădină sunt numeroase, procesul de selecție a modelului potrivit nevoilor tale (și, bineînțeles, curții tale) s-ar putea transforma într-o misiune mai dificilă.
Dar stai fără grijă: suntem aici sa-ți prezentăm principalele criterii de care să ții cont în alegerea pavilionului de grădină, astfel încât să poți spune, la final, că ai luat cea mai bună decizie.
Iată, așadar, care sunt acestea:
Dimensiune
Primul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare este, firește, spațiul de care dispui. Din fericire, există modele de pavilioane potrivite atât pentru spațiile mai mici, cât și pentru cele mai mari, precum și pentru nevoile diferite ale cumpărătorilor: în timp ce unii își doresc un pavilion care să acopere cea mai mare parte din grădină (fără a îngreuna, însă, deplasările), alții își doresc un model care să nu se extindă pe o suprafață prea generoasă.
De asemenea, atunci când vine vorba de dimensiune, este necesar să te gândești la numărul persoanelor care vor sta sub pavilion. Acesta poate depinde și de stilul tău de viață și al familiei tale. De exemplu, dacă intenționezi să cumperi un pavilion doar pentru a te bucura de timpul liber alături de ceilalți membri ai casei, este foarte posibil ca un pavilion mai micuț, sub care să încapă 3-4 persoane, să fie mai mult decât suficient. Dacă, pe de altă parte, obișnuiești să-ți inviți prietenii la grătar weekend de weekend sau, în orice caz, foarte des, ar fi indicat să te orientezi către un pavilion cu dimensiuni mai generoase, așa cum sunt modelele de petrecere (3x6 metri, 3x12 metri).
Structura de rezistență
Structurile de rezistență a pavilioanelor de grădină se împart în două mari categorii: robuste și ușoare, fiecare dintre acestea având un anumit set de caracteristici care răspund nevoilor diferite ale proprietarilor, după cum urmează:
- Pavilioanele cu structură ușoară, similare corturilor, reprezintă o alegere excelentă pentru proprietarii care își doresc să aibă doar temporar un pavilion în curte (în timpul verii mai ales). Tocmai de aceea au o greutate redusă, fiind, astfel, ușor de transportat.
- Pavilioanele cu structură robustă, spre deosebire de cele cu structură ușoară, sunt permanente, fixe, motiv pentru care alegerea locului de amplasare este foarte important. De asemenea, ele sunt mult mai rezistente decât pavilioanele cu structură ușoară, pentru a face față condițiilor meteo nu atât de prietenoase din sezonul rece.
Materialul structurii de rezistență
De regulă, pavilioanele portabile au structura de rezistență realizată din aluminiu - un material ușor și, totodată, durabil. Aluminiul are, însă, și un dezavantaj: fiind destul de ușor, este și mai vulnerabil în fața vânturilor puternice.
În categoria materialelor rezistente la condițiile meteo nefavorabile (vânturi puternice, ploi abundente) se află și oțelul, însă acesta, având o greutate mai mare decât aluminiul, face ca pavilionul să fie mai dificil de transportat.
În ceea ce privește structurile de rezistență robuste, acestea sunt fabricate fie din lemn, fie din fier forjat.
Materialul copertinei
- Pavilioanele din poliester sunt destul de accesibile ca preț, ceea ce le transformă într-o alegere excelentă pentru cumpărătorii care nu își doresc să facă o investiție prea mare. Totuși, acestea prezintă și unele minusuri, de care ar fi bine să ții cont în procesul de achiziție: pavilioanele din poliester sunt relativ rezistente la precipitații, în sensul că rezistența lor depinde de volumul, precum și de durata precipitațiilor - în cazul precipitațiilor foarte abundente sau de lungă durată, există riscul ca apa să se scurgă în interior. Un alt dezavantaj al pavilioanelor din poliester constă în nivelul de protecție destul de scăzut împotriva radiațiilor UV.
- Pavilioanele din polietilenă sunt mai rezistente la precipitații decât pavilioanele din poliester și, mai mult decât atât, asigură o mai bună protecție împotriva radiațiilor UV decât acestea. Totuși, prezintă un dezavantaj: polietilena este un material inflamabil, astfel că, în cazul în care ai în plan să amplasezi pavilionul aproape de zona destinată grătarului, este absolut necesar să tratezi materialul cu o substanță ignifugă specială.
- Pavilioanele din vinil sunt, în realitate, pavilioane din poliester, peste care s-a aplicat un strat de vinil, cu scopul de a crește rezistența materialului la precipitații, precum și de a crește nivelul acestuia de protecție împotriva razelor UV. În schimb, pavilioanele din vinil, fiind mult mai grele decât celelalte două tipuri, sunt mai greu de transportat. Astfel, copertinele din vinil sunt întâlnite mai degrabă la pavilioanele fixe.
Pentru a alege un pavilion de grădină care să răspundă nevoilor tale, ține cont de criteriile prezentate în acest articol și inspiră-te de pe FAVI.ro.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS