”Invazia” poloneză în Europa de Est. Lanțurile de retail din Polonia intră masiv în țările din jur, pe măsură ce rivalii occidentali încep să închidă magazine
CCC
Marii retaileri polonezi de haine şi încălţăminte LPP şi CCC au decis să îşi reorienteze atenţia spre Europa de Est, profitând de faptul că rivalii lor internaţionali se concentrează pe vânzările online, și deschid noi magazine tradiţionale pe pieţele mai apropiate de casă, informează Reuters.
LPP, răspunsul Europei de Est la H&M şi Zara, vroia să urmeze exemplul celor doi rivali şi să devină unul din primii cinci jucători mondiali. Aceste planuri au fost blocate pe măsură ce pandemia a afectat cheltuielile consumatorilor. Însă având în vedere că Europa de Est face faţă crizei mai bine decât economiile occidentale, LPP crede că are perspective mai bune în regiunea din jurul Poloniei.
"Abordarea noastră faţă de extindere s-a modificat din cauza pandemiei. Sperăm că începând de anul viitor vom relua expansiunea cu noi magazine, construite în principal pe pieţele estice", a declarat directorul general adjunct de la LPP, Przemyslaw Lutkiewicz, potrivit Agerpres.
Strategia de expansiune a LPP vine într-un moment în care marile mărci occidentale, care s-au înghesuit spre regiunea CEE în anii 2000 pentru a profita de avantajele oferite de creşterea veniturilor şi avansul rapid al economiilor, încep să închidă magazinele din Europa Centrală şi de Est.
De asemenea, retailerul polonez de încălţăminte CCC şi-a revizuit planurile de expansiune pentru acest an dar intenţionează să facă noi investiţii în Europa de Est anul viitor. "Cu siguranţă vom deschide noi magazine în România sau Rusia, pentru că acestea sunt pieţe bune", a declarat directorul general de la CCC, Marcin Czyczerski.
Analiştii spun că în aceste perioade dificile este logic ca retailerii din Europa de Vest să se concentreze pe pieţele lor centrale. "Faptul că jucătorii de top vor să îşi limiteze prezenţa pe pieţele emergente creează oportunităţi pentru mărcile poloneze", crede analistul PwC, Grzegorz Laptas.
Potrivit datelor Euromonitor International, piaţa de haine şi încălţăminte din Polonia, România şi Rusia era de aproximativ 55,2 miliarde euro în 2019, la mai puţin de jumătate decât cea din Marea Britanie şi Germania. În schimb, ritmul de creştere a cheltuielilor per cap pe pieţe precum Polonia şi România a fost de 19% respectiv 43% între 2015 şi 2019, comparativ cu o creştere de 6% în Marea Britanie şi o scădere de 1,5% în Germania.
Prin investiţiile în magazinele tradiţionale LPP şi CCC mizează pe faptul că în est consumatorii preferă în continuare să cumpere mai degrabă din magazine decât online.
Potrivit Euromonitor, ponderea comerţului electronic în Polonia, România şi Rusia era în 2019 undeva între 13 şi 14%, comparativ cu 25% în Germania şi 27% în Marea Britanie.
Pentru mulţi consumatori ruşi şi est-europeni, oferta online a retailerilor lasă de dorit. "Online, nu pot să probez hainele, să văd cum îmi vin. Şi după ce sunt livrate, nu se ridică la înălţimea aşteptărilor aşa că deseori le returnez", spune Yekaterina, o tânără din Moscova care a ieşit la cumpărături în capitala Rusiei.
LPP recunoaşte că, din cauza pandemiei, afacerile online au devenit o prioritate, după ce în primul trimestru vânzările online au ajuns la o treime din totalul vânzărilor de la mai puţin de 12% pe ansamblul anului trecut. Cu toate acestea, LPP se aşteaptă ca vânzările online să crească doar gradual în Europa Est. "Pieţele est europene sunt diferite. Consumatorii de aici preferă metodele tradiţionale de shopping aşa că aici vom deschide mai multe magazine", a spus directorul general adjunct de la LPP, Przemyslaw Lutkiewicz.
La rândul său CCC a constatat o creştere a vânzărilor online la nivel global dar cu toate acestea crede că are şanse de a cuceri cote de piaţă de la rivalii locali mai mici în regiunea Europei de Est, care au fost nevoiţi să vândă, ieftin, unele magazine din cauza pandemiei. "Sunt multe entităţi care au câteva sau zeci de magazine în portofoliu şi care vor intra în insolvenţă sau vor înceta operaţiunile şi aceasta permite altora să preia aceste entităţi fără să fie nevoiţi să facă investiţii suplimentare în magazine" a spus directorul general de la CCC, Marcin Czyczerski.
Pe acelasi subiect: