(P) Care sunt culorile cele mai inspirate pentru amenajarea camerei copiilor?
Atunci când amenajezi camera copilului tău, trebuie să ții cont de personalitatea și de pasiunile acestuia, pentru că cei mici petrec foarte mult timp în dormitorul lor. Însă pe lângă aceste aspecte, trebuie să iei în calcul și alegerea culorilor potrivite pentru camera celui mic.
De obicei, cromatica dormitoarelor de copii cuprinde nuanțe deschise și pastelate, însă ar fi recomandat să alegi culori care să se potrivească oricărei vârste, cu tonuri liniștitoare și frumos armonizate.
Baby Blue
Nuanțele pastelate de bleu se potrivesc perfect în camera unui bebeluș. Chiar și psihologii recomandă pentru camera copilului nuanțele de bleu, pentru că favorizează relaxarea și îl ajută pe cel mic să se liniștească atunci când are stări de agitație sau insomnie.
De asemenea, poți opta și pentru o nuanță mai închisă de albastru. Studiile au dovedit că o cameră vopsită în albastru îl poate ajuta pe copil să fie mult mai concentrat atunci când studiază sau când cântă la un instrument.
Galben
Galbenul este o culoare care transmite o stare de bine, dar și multă energie, așa că poate fi o alegere ideală pentru camera celor mici. În plus, nuanțele calde creează o atmosferă confortabilă și, în același timp, emană o stare de voie bună și optimism. De asemenea, studiile au arătat că nuanțele de galben stimulează creativitatea copilului și îl ajută să devină mai extrovertit.
Verde pal
Verdele pal transmite o stare de relaxare, așa că această nuanță este recomandată adesea de psihologi, având un efect calmant asupra copiilor care plâng foarte mult. Verdele pal este o alegere potrivită pentru camera copilului, deoarece este o nuanță luminoasă și face încăperea să pară mult mai spațioasă.
Mov lila
Culoarea mov poate fi potrivită atât pentru camera unui copil, cât și pentru cea a unui adolescent, în funcție de modul în care amenajezi încăperea. Nuanțele pastelate de mov, cum ar fi lila-ul sau lavanda, sunt calmante și sunt potrivite pentru amenaja niște dormitoare de copii, în schimb, nuanțele mai închise sunt perfecte pentru o amenajare interioară mai sofisticată.
Roz deschis
Rozul este de obicei o culoare populară pentru camerele de fetițe, așa că poate fi o alegere inedită pentru camera unui copil. Rozul este o culoare veselă și jucăușă, și poate fi folosit în combinație cu alb, pentru a menține luminozitatea în cameră.
Așadar, pentru camerele de copii nu sunt recomandate nuanțele tari, deoarece acestea creează stări de anxietate și neliniște. De asemenea, elementele negre se folosesc destul de rar în amenajările camerelor pentru copii, deoarece creează o senzație de obscuritate.
Atunci când vei alege culoarea pentru camera celui mic, nu uita că fiecare nuanță poate influența psihicul copilului, așa că este important să ții cont de acest aspect. Culoarea aleasă poate influența concentrarea copilului, emoțiile sale și creativitatea acestuia, așa că asigură-te că optezi pentru nuanța potrivită.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS