Scandal pe pretul energiei electrice. Premierul: Legea din Parlament mentine cota pentru certificate verzi, din aprilie se scumpeste curentul. Basescu: OUG e in vigoare. Ce spune Ponta e ori minciuna, ori proba incompetentei
Traian Basescu refuza sa promulge o lege care prevede plafonarea cotei de certificate verzi pentru 2014, pentru ca sustine ca nu a primit un aviz de la Comisia Europeana. Iar Victor Ponta spune ca refuzul presedintelui va duce la scumpirea curentului electric.
La o factura de 100 de lei ar fi vorba de o majorare a pretului final de pana la 5 lei pe luna. Premierul il acuza pe Traian Basescu ca face jocul unor companii private.
In replica, purtatorul de cuvant al presedintiei, transmite ca declaratiile lui Victor Ponta, sunt "voit mincinoase", iar presedintele sustine ca certificatele verzi vor fi plafonate si fara promulgarea legii deoarece ar exista deja o ordonanta de urgenta in vigoare care prevede acest lucru, semnata chiar de premier.
Basescu: OUG privind certificatele verzi este in vigoare, Ponta minte
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca OUG privind certificatele verzi este in vigoare, asa cum a fost adoptata de Guvern, mentionand ca premierul Victor Ponta minte cand face declaratii contrare pe aceasta tema.
Seful statului a spus ca el, ca presedinte, a atacat legea de aprobare la CC pentru ca ar fi trebuit notificata Comisia Europeana, nu pentru vreo prevedere a Ordonantei.
El a mai spus ca pretul energiei creste nu pentru ca legea de aprobare a OUG nu a fost promulgata, ci pentru ca premierul "Victor Viorel Ponta, plagiator si mincinos" mai adauga la fiecare litru de combusitbil niste bani de la 1 aprilie "pentru clientii politici".
Potrivit lui Basescu, ceea ce spune premeirul, ca nu e vigoare OUG, este ori minciuna, ori incompetenta, ori amandoua.
"Ceea ce spune premierul, ca OUG 57/2013 nu e vigoare ori e minciuna ori incompetenta, ori amandoua. Presedintele nu poate bloca aplicarea unei ordonante, numai Avocatul poporului o poate face. (..) Minte sau este profund incompetent", a spus presedintele.
"OUG este in vigoare asa cum a adoptat-o dansul, nu cu modificarile din Parlament. N-am obiectat asupra acestui lucru. Reducerea pretului la energie electrica s-a facut prin reducerea numarului de certificate acordate producatorilor de energie regenerabila si prin scaderea energiei de pe piata. Ponta nu s-a prins ca pretul la energie a scazut, dar il ajutam noi. Scade pretul la energie electrica si premierul nu se prinde. Sa intrati pe OPCOM.com si veti vedea pretul energiei de la ora la ora. Deci, nu inteleg reactia de astazi a premierului si o pun pe seama propagandei mincinoase sau a incompetentei", a adaugat seful statului.
Ponta: Cel mai mare pericol prin care trece Romania in 2014 este cel al "exploziei" preturilor la electricitate
Guvernul va emite o noua ordonanta privind reducerea cotei de certificate verzi daca presedintele Traian Basescu refuza in continuare sa promulge Legea de aprobare a unei ordonante similare aflata demult in Parlament, a anuntat premierul Victor Ponta.
"Solutia este sa trecem peste presedinte si sa aparam industria si consumatorii romani, eventual printr-o noua ordonanta daca domnia sa refuza in continuare promulgarea legii", a spus Ponta, in sedinta de guvern.
El a sustinut ca "cel mai mare pericol prin care trece Romania in 2014" este cel al "exploziei" preturilor la electricitate, deoarece presedintele a refuzat de doua ori promulagrea legii prin care cota certificatelor verzi este redusa, iar preturile raman astfel constante.
"Daca facem cum zice presedintele Basescu, toate facturile se maresc cu 50% pentru zona industriala - si vreau sa-mi anunt solidaritatea totala cu angajatii de la Alro, Sidex si alte companii - dar si pentru consumatorul casnic, tot cu 50%", a spus Ponta.
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca Legea certificatelor verzi este in Parlament si a fost retrimisa pentru ca trebuia sa vina un aviz de la Comisia Europeana, precizand ca nu are nimic impotriva sa fie promulgata imediat ce sunt indeplinite toate procedurile. In replica, Guvernul a transmis un comunicat in care il acuza pe presedintele Traian Basescu de faptul ca a dezinformat opinia publica," in direct, fatis, voit si intr-un mod iresponsabil", in problema certificatelor verzi si arata ca Legea a fost votata de Parlament, dar a fost blocata de presedinte.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS