Premierul Ciolos, la Berlin. Merkel: Romanii care lucreaza in Germania sunt bine-veniti, ajutoarele sociale trebuie acordate in baza muncii. Ce se intampla cu aderarea Romaniei la Schengen
UPDATE: Premierul Dacian Ciolos a facut joi cea mai importanta vizita externa din mandatul sau de pana acum. Seful Guvernului a mers la Berlin pentru o intalnire cu Angela Merkel. Problema imigratiei, dar si prezenta investitorilor germani in Romania s-au numarat printre cele mai importante subiecte abordate de premierul nostru si cancelarul german.
Romanii care lucreaza in Germania sunt bine-veniti, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, care a precizat insa ca trebuie sa beneficieze de ajutoare sociale doar cei care muncesc.
Intrebata de presa germana in legatura cu o initiativa care vizeaza acordarea de ajutor social doar celor care au muncit cel putin un an in Germania, Merkel a precizat: "Unul care nu a lucrat in Germania sa primeasca prestatii sociale - acest lucru nu este intentia liberei circulatii. Ca putem sa lucram peste tot in Europa, aceasta intentie nu include ca putem sa primim si prestatie sociala din prima zi. (...) Avem o situatie dificila in Europa: avem o piata interna, noi dorim libera circulatie, dar avem si sisteme sociale diferite si, bineinteles, fiecare roman care lucreaza la noi este bine-venit. Vin foarte multi romani in Germania in ultimul timp, dar, daca este vorba despre prestatii sociale care nu se bazeaza pe activitate, pe munca, sunt de parere ca, bineinteles, acea persoana poate sa se duca inapoi in patria respectiva. Noi nu suntem o uniune sociala, avem diferite sisteme sociale, acest lucru trebuie sa se reflecte si in legislatie si trebuie sa gasim o solutie".
Merkel despre aderarea Romaniei la Schengen: Asteptam sa vedem urmatorul raport MCV
Germania apreciaza eforturile Romaniei privind securizarea frontierelor externe in vederea aderarii la spatiul Schengen, a declarat joi cancelarul Angela Merkel, care a precizat ca asteapta concluziile viitorului raport MCV al Comisiei Europene.
"Trebuie sa facem totul sa fie pastrat sistemul Schengen. Si, bineinteles, dam posibilitatea acestor tari care vor sa intre in spatiul Schengen sa devina membre ale spatiului Schengen si este important ca Romania a luat multe masuri de securizare a frontierelor externe. Exista si un context cu combaterea coruptiei si in acest sens noi asteptam sa vedem urmatorul raport al Comisiei. Noi stim ca este pe agenda Romaniei aceasta tematica, de aceea eu ma angajez ca eforturile facute sa se reflecte si in progresele privind includerea in sistemul Schengen, care poate sa fie facuta si in mod treptat", a spus Angela Merkel.
Premierul Ciolos a afirmat, la randul sau, ca subiectul Schengen a fost abordat in detaliu in cadrul intalnirii cu Angela Merkel. El spera ca raportul MCV sa noteze evolutiile pozitive inregistrate de Romania in lupta impotriva coruptiei in ultimii ani.
"In lupta impotriva coruptiei Romania a facut eforturi semnificative in acesti ultimi ani, care incep sa se vada in societate, dincolo de procesul tehnic. Guvernul actual este hotarat sa continue acest trend pozitiv al luptei impotriva coruptiei si ne asteptam ca viitorul raport pe Mecanismul de Cooperare si Verificare al Comisiei Europene sa reflecte aceste evolutii pozitive. Si, atunci, ar fi, cred, al treilea raport care ar fi pozitiv si care ar consfinti acest trend pozitiv si speram ca acest lucru sa se reflecte si in decizia pe care statele membre ar urma sa o ia in perioada urmatoare in privinta aderarii Romaniei la Schengen. Ne dorim nu doar sa aderam la Schengen, ci ne dorim sa aderam la un Schengen care sa fie unul solid si unul credibil", a punctat Ciolos.
Angela Merkel a mai declarat joi ca relatiile economice romano-germane se vor intensifica in primavara acestui an, cu conditia ca sistemul de justitie din Romania sa fie imbunatatit in continuare si sa fie combatuta coruptia.
"In primavara o sa avem mai multe activitati pentru a intensifica relatiile economice. Exista o conditie - si am discutat si acest lucru - este ca sistemul de drept, de justitie sa fie imbunatatit in continuare, sa fie combatuta coruptia. Exista succese considerabile in ultimul timp si Guvernul domnului Dacian Ciolos (...) lucreaza cu multa energie in ceea ce priveste aceasta sarcina, care este e o conditie foarte importanta", a afirmat Merkel, transmite Agerpres.
La randul sau, premierul Dacian Ciolos a aratat ca Germania e un partener de importanta strategica pentru Romania.
"Germania este primul partener comercial al Romaniei, cu 20 % din schimburile comerciale pe care Romania le realizeaza sunt cu Germania, peste 20 de miliarde de euro anual. (...) Am discutat despre prioritatile pe care Guvernul meu le are pentru acest an, care se concentreaza in primul rand pe o reforma si o eficientizare a administratiei, pe o viziune a dezvoltarii economice pe termen lung si pe o predictibilitate atat din punct de legislativ, cat si fiscal si financiar", a afirmat premierul Ciolos.
El a adaugat ca are intentia sa revina pana in primavara acestui an in Germania, "pentru o vizita mai aplicata in anumite landuri", in vederea stimularii cooperarii economice dintre cele doua tari.
Premierul Dacian Ciolos se afla joi intr-o vizita oficiala la Berlin, la invitatia cancelarului federal german, Angela Merkel.
Pe agenda sunt intarirea relatiilor bilaterale cu Germania si stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeana, inclusiv temele aflate in atentia Consiliului European de luna trecuta, respectiv migratia si politica externa a UE.
Din delegatia oficiala condusa de Dacian Ciolos fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazar Comanescu, si seful Cancelariei primului-ministru, Dragos Tudorache.
''Vizita oficiala in Germania va fi, de asemenea, un prilej pentru a dezvolta relatiile economice si a definitiva o strategie pentru consolidarea contactelor cu mediile de afaceri'', mai anunta Guvernul.
Dacian Ciolos va avea o intrevedere cu cancelarul federal german Angela Merkel si intalniri cu reprezentanti ai grupului parlamentar de prietenie din Bundestag si ai comunitatii romanesti din Germania.
Germania este primul partener comercial al Romaniei, cu care se deruleaza 1/ 5 din comertul exterior al tarii noastre, informeaza Executivul.
Schimburile comerciale bilaterale au crescut in medie cu 8-10% in cursul ultimilor sase ani. In 2014, s-a atins nivelul record de 21,3 miliarde euro (din care exportul romanesc 10,1 miliarde euro, iar cel german 11,2 miliarde euro).
Potrivit datelor statistice BNR, din 30 septembrie 2015, Germania este unul dintre principalii investitori in economia romaneasca ( aproape 7 miliarde euro), arata sursa citata.