Construcţia autostrăzilor Iaşi-Târgu Mureş şi Sibiu-Piteşti sunt două dintre marile priorităţile ale Guvernului, a declarat, vineri, la Iaşi, premierul Ludovic Orban.
Prezent la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, şeful Executivului a arătat că ambele autostrăzi "sunt fundamentale pentru a asigura legătura între provinciile istorice".
"Obiectivul nostru este ca, prin exerciţiul financiar multianual 2021-2027, autostrada Unirii să fie finanţată din fonduri europene, atât studiul de fezabilitate, cât şi construcţia. Există două mari priorităţi: autostrada Unirii şi autostrada Sibiu-Piteşti, care sunt fundamentale pentru a asigura legătura între provinciile istorice şi, mai ales pentru dumneavoastră, ca să asigure cu adevărat conectarea la reţeaua de transport europeană pe profil de autostradă. Mai mult decât atât, deja pregătim, ştiţi foarte bine că preşedintele României a fost acela care a organizat Reuniunea celor trei mări la care s-au pus bazele unei finanţări a unui proiect de autostradă care să asigure legătura nord-sud, în estul Uniunii Europene. Şi acest proiect, care corespunde în cea mai mare parte cu Coridorul IX Pan European, va face obiectul străduinţelor şi eforturilor noastre pentru a obţine finanţare şi pentru a-l finaliza", a afirmat Orban, citat de
Agerpres.
Acesta a dat asigurări că, în următoarea şedinţă de guvern, proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş va fi transferat de la Comisia de Strategie şi Prognoză la Ministerul Transporturilor.
"Nu noi suntem cei care am inventat un PPP (n.r. - parteneriat public-privat) ca să mai tragem de timp câţiva ani şi i-am pus pe unii care nu au nicio legătură cu construcţia autostrăzii, respectiv Comisia de Strategie şi Prognoză. E ca şi cum ai pune un profesor de drept să construiască autostrăzi... Marţi, în şedinţa de guvern vom adopta ordonanţa de urgenţă prin care vom încheia parteneriatul public-privat şi vom muta de la Comisia de Strategie şi Prognoză acolo unde este locul, la Ministerul Transporturilor, obligaţia de a gestiona acest proiect", a adăugat Ludovic Orban.
Totodată, premierul a vorbit de necesitatea modernizării liniei de cale ferată care leagă nordul ţării de Bucureşti.
"De asemenea, am prevăzut - şi cu siguranţă vom realiza acest lucru - să asigurăm modernizarea căii ferate, a reţelei principale a căii ferate care traversează Moldova, lucru care nu a fost făcut niciodată, prin achiziţionarea celei mai moderne tehnologii care asigură reparaţia capitală sau modernizarea acolo unde este necesar", a mai spus prim-ministrul.
Ajutoare de stat pentru investitorii din Moldova
Ludovic Orban a mai spus că Guvernul ar putea acorda ajutoare de stat investitorilor care vin în judeţele din zona Moldovei. Potrivit acestuia, regiunea de nord-est nu se poate dezvolta fără investiţii, iar din acest motiv oamenii de afaceri interesaţi să investească în România vor fi invitaţi să analizeze realizarea de investiţii în această regiune.
"Nu se poate dezvoltare fără investiţii. Orice investitor care va vrea să investească în România va fi invitat de noi să analizeze şi investiţia posibilă într-unul dintre judeţele Moldovei. Mai mult decât atât, avem un instrument prin care putem să determinăm această locare a unor investiţii, care se numeşte instrumentul ajutorului de stat, prin care vom asigura un ajutor de stat mai mare pentru investitorii care vor investi în Moldova, astfel încât să ne asigurăm că vor alege acea locaţie", a afirmat Orban.
Şeful Executivului a precizat că o astfel de măsură va fi luată în contextul în care "Moldova a fost nedreptăţită în ultimii 20-25 de ani".
"Dacă analizăm investiţiile realizate în Moldova, vom vedea că resursele alocate Moldovei din bugetul central nu au fost niciodată suficiente pentru a asigura dezvoltarea Moldovei. Obiectivul nostru principal este acela de a pune bazele unor investiţii serioase în Moldova", a adăugat Ludovic Orban.
Peste 8.000 de persoane au venit, vineri, în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate cu prilejul aniversării a 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, printre cei prezenţi numărându-se şi preşedintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost huiduit în momentul în care a ajuns în Piaţa Unirii din Iaşi de un grup de manifestanţi, dar şi în unele momente când şi-a citit discursul. Tot în timpul rostirii discursului său, şeful statului a fost şi ovaţionat atunci când a vorbit despre prioritatea construirii Autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
Premierul Ludovic Orban a fost huiduit şi fluierat la rândul său în timpul discursului, mai ales atunci când a vorbit de autostradă, însă de asemenea s-au auzit şi aplauze şi ovaţii când a vorbit despre necesitatea sprijinirii de către stat a investitorilor care vor să vină să creeze locuri de muncă în judeţele Moldovei.