Cum este vazut Dacian Ciolos, desemnat sa conduca ceea ce EurActiv numeste un "guvern de salvare nationala"
Presedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Ciolos, consilierul special al presedintelui Comisiei Europene, drept premier al Romaniei. Dacian Ciolos va fi noul prim-ministru al Romaniei, scria saptamana trecuta portalul EurActiv, care cita surse despre care afirma ca sunt "credibile", dar nu le preciza. Si analistii ING au vazut probabila numirea unui guvern interimar condus de fostul comisar european pentru agricultura.
EurActiv nota intr-un articol citat de Agerpres saptamana trecuta ca Ciolos ar urma sa conduca un asa-numit "guvern de salvare nationala", intrucat situatia in Romania pare a fi foarte ingrijoratoare, mentionand de asemenea ca aceasta numire ar fi o idee buna in conditiile in care fostul comisar european este apreciat la Bruxelles si in plus este una dintre putinele figuri publice din Romania nesuspectate de coruptie.
Potrivit EurActiv, Ciolos este perceput ca fiind independent politic, desi in Comisia condusa de José Manuel Barroso era vazut drept afiliat Partidului Popular European, intrucat el a fost propus pentru postul de comisar european de presedintele Basescu, de asemenea afiliat grupului popular.
Pe de alta parte, in timpul mandatului sau de comisar, s-a considerat ca Ciolos a fost influentat de Franta, multi numindu-l"al doilea comisar francez", fapt ce nu l-a afectat pe plan politic intern in Romania, tara ce are o puternica simpatie fata de Franta, a scris site-ul EurActiv, amintind ca sotia lui Ciolos este frantuzoaica.
In pofida bunei sale reputatii, Ciolos nu a obtinut un al doilea mandat de comisar european, intrucat Victor Ponta a dorit ca un membru al PSD sa ocupe postul de comisar alocat Romaniei, in final acesta fiind obtinut de Corina Cretu, a notat EurActiv.
ING a vazut probabila numirea unui guvern interimar condus de Dacian Ciolos
La randul lor, si economistii ING au considerat ca sunt peste 50% sanse pentru numirea unui guvern interimar tehnocrat, condus de fostul comisar pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Dacian Ciolos, pana la alegerile generale din decembrie 2016.
In plus, un astfel de guvern ar putea calma si protestele de strada, releva analiza ING de la sfarsitul saptamanii trecute, publicata de Agerpres.
"Solutia pare sa fie prietenoasa cu pietele si ar trebui sa conduca la reforme structurale, probabil si cu sprijinul Fondului Monetar International, dar si la accelerarea investitiilor, in conformitate cu solicitarile venite din partea "strazii" — proteste etichetate ca fiind cele mai mari de la caderea comunismului — dar evitand cheltuielile populiste discretionare de dinaintea alegerilor. Fara o Lege a bugetului pentru 2016 si tinand cont de incertitudinea politica in urma prabusirii Guvernului Ponta, BNR ar putea intarzia reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii, pana la lamurirea situatiei politice", se arata in analiza ING .
Potrivit sursei citate, calmarea scenei politice ar putea conduce la reducerea dobanzii de politica monetara.
"Exista posibilitatea de reducere a dobanzii de politica monetara cu 25-50 pp din iunie/iulie 2016 pana in septembrie/octombrie 2016, inainte de alegerile generale din decembrie", cred specialistii ING.
Dacian Ciolos s-a nascut la Zalau, la 27 iulie 1969.
A absolvit Facultatea de Horticultura a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca (1994), obtinand apoi Diploma de Agronomie Aprofundata, specializarea ''Sisteme de productie si dezvoltare rurala'', in cadrul Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSAR (Rennes, Franta).
A participat la cursurile de agricultura si comert, organizate de Institutul Bancii Mondiale si de Universitatea Roma III (oct. 2005).
Intre anii 1996-2006, a urmat studii de masterat si de doctorat la Ecole Nationale Superieure Agronomique ENSA (Montpellier, Franta).
A fost consultant pe probleme de analiza socio-economica pentru proiectul de dezvoltare agricola si rurala in judetul Arges (1995).
De asemenea, a fost stagiar la Bruxelles - divizia de dezvoltare rurala - si responsabil cu pregatirea programului SAPARD (1997), director de program pentru proiectul de dezvoltare rurala in judetul Arges (1998 -1999), coordonator al programelor de cooperare franco-romane in dezvoltare agricola (1999-2001), task manager in cadrul Delegatiei Comisiei Europene in Romania (2002-2003).
A fost consilier al ministrului Agriculturii (ianuarie 2005 - mai 2007), reprezentant in Comitetul Special Agricol la Consiliul European.
In perioada mai-octombrie 2007, Dacian Ciolos a lucrat ca subsecretar de stat pentru afaceri europene in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).
A fost numit ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, in guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu, la 11 octombrie 2007, detinand aceasta functie pana la 22 decembrie 2008.
Nu face parte din niciun partid politic.
A condus Comisia Prezidentiala pentru elaborarea unei strategii in domeniul Agriculturii (2009-2010).
Dacian Ciolos a fost desemnat comisar european pentru Agricultura si Dezvoltare rurala, fiind investit in functie la 9 februarie 2010. In cadrul mandatului sau, care s-a incheiat in 2014, el a gestionat unul dintre cele mai importante portofolii, realizand, totodata, prima reforma a Politicii Agricole Comune.
La 27 noiembrie 2014, Dacian Ciolos s-a numarat printre cei care au primit distinctia "Personalitatea Anului pentru o Romanie Europeana", acordata de catre Casa Europei Eurolink, parte integranta a Federatiei Internationale a Caselor Europei - FIME.
In octombrie 2015, i-a fost acordat titlul de Profesor Honoris Causa al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca.
La 1 iulie 2015, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a numit pe Dacian Ciolos in functia de consilier special pentru securitate alimentara, ce presupune o stransa colaborare cu diferiti membri ai Comisiei Europene in ceea ce priveste contributia Uniunii Europene la solutionarea acestei provocari globale.
La Cotroceni s-a incheiat marti a doua serie de consultari pentru desemnarea premierului. UDMR, UNPR, ALDE si minoritatile au discutat cu presedintele Klaus Iohannis. Liderii maghiari au anuntat ca sprijina un guvern tehnocrat si au facut si o sugestie- Dacian Ciolos, consilierul special al presedintelui Comisiei Europene.
UNPR a precizat ca va sustine decizia presedintelui. Iar social-democratii l-au propus ieri ca premier tehnocrat pe Liviu Voinea, viceguvernator BNR. In ceea ce-i priveste pe liberali, acestia au renuntat la ideea alegerilor anticipate si sustin un guvern cu premier tehnocrat, propus de seful statului.
Premierul Victor Ponta a demisionat miercuri in urma protestelor masive de strada care au intervenit dupa evenimentul tragic din clubul Colectiv, care a dus la decesul unui numar de 32 de persoane pana in prezent, acesta fiind legat de coruptia endemica si de partidele politice nereformate, stimuland astfel furia publica.