Crin Antonescu: Demisionez din functia de presedinte al Senatului. Ponta, despre decizia liberalului: S-a sinucis! Cristian Dumitrescu preia interimatul
UPDATE: Scandal urias, marti, in Parlament, la investirea Guvernului Ponta. Crin Antonescu a anuntat ca isi da demisia din fruntea Senatului, dupa un schimb dur de replici cu Victor Ponta. Premierul l-a acuzat ca ocupa locul doi in stat, desi functia revine USL-ului, alianta pe care liberalii au rupt-o.
Biroul Permanent al Senatului se reuneste, miercuri dimineata, pentru inregistrarea demisiei lui Crin Antonescu, stabilirea interimatului la sefia Senatului si a programului pentru alegerea unui nou presedinte al acestui for legislativ.
Biroul Permanent al Senatului va inregistra cererea lui Crin Antonescu de demisie de la sefia Senatului, care se va publica apoi in Monitorul Oficial.
Pe perioada vacantei postului, Biroul permanent stabileste interimatul, cel mai probabil acesta urmand a fi preluat de catre vicepresedintele Cristian Dumitrescu (PSD), care a si prezidat ultima sedinta de plenului.
Conducerea Senatului stabileste miercuri si programul alegerii unui nou presedinte al Senatului. Potrivit unor surse parlamentare,acesta va fi ales, in plen, luni.
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, ca demisia lui Crin Antonescu de la sefia Senatului nu a aparut inca in Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnata de un vicepresedinte, ceea ce "poate fi un motiv de respingere" la Curtea Constitutionala. Seful statului a tinut sa precizeze ca "Antonescu este presedintele Senatului, pana la aparitia deciziei in Monitorul Oficial".
"Dragi colegi, eu demisionez din functia de presedinte al Senatului", a anuntat Crin Antonescu marti, in plenul Parlamentului.
Anterior acestui mesaj, presedintele PNL a spus in plen ca are o propunere pentru premierul Victor Ponta: "Domnule premier Victor Ponta, dumneavoastra vedeti in prezenta mea in fruntea Senatului semnul ca USL mai exista. Va spun eu, USL nu mai exista. Aveti curaj, ca sa ne convingem amandoi, sa demisionam amandoi din functiile pe care le-am obtinut la USL? Suntem aici, in plenul Parlamentului, e toata lumea, aveti consilierii, presa. Eu demisionez frumos din presedintia Senatului, pe care mi-a dat-o USL, dumneavoastra, din functia de premier, pe care v-a dat-o USL", a anuntat Antonescu in plenul reunit.
Antonescu a continuat: "Nu stiu raspunsul. Nu facem asta, nu aveti acest curaj. Dintr-un simplu motiv, nu din cauza ca trebuie sa treceti pe la Cotroceni, ca ati mai trecut, nu-i vorba, ci pentru ca, imi pare rau sa spun, dar e adevarat: Eu daca nu mai sunt presedintele Senatului, sunt acelasi, ba am chiar mainile mai libere. Dumneavoastra, daca nu mai sunteti prim-ministru, nu mai sunteti nimic".
In urma acestui anunt, parlamentarii liberali au scandat repetat "Demisia", la adresa premierului Victor Ponta.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a comentat scurt demisia liderului PNL, Crin Antonescu, de la conducerea Senatului, spunand : "S-a sinucis !".
Dupa anuntul demisiei din functia de presedinte al Senatului, Crin Antonescu a parasit prezidiul si a ocupat un loc in sala de plen.
USL inca exista sub diverse forme in forma parlamentara, lucru demonstrat ca presedintii Senatului si ai Camerei Deputatilor au fost alesi prin USL, si nu se poate sta in aceasta pozitie spunand ca nu mai exista USL, a afirmat premierul Ponta, dupa care Antonescu a demisionat imediat de la Senat.
Numele lui Tariceanu si Chelaru, vehiculate pentru functia de presedinte al Senatului
Numele lui Calin Popescu Tariceanu si Ioan Chelaru sunt vehiculate pentru functia de presedinte al Senatului, o alta varianta vehiculata fiind cea privind respectarea acordului initial cu PC, in care postul revenea conservatorilor.
In timp ce in sala de plen se desfasura, marti, votul pentru noua formula de Guvern, Tariceanu a fost prezent pentru un sfert de ora in biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, unde se aflau mai multi lideri PSD. Intrebat la iesire daca ar accepta postul de presedinte al Senatului, Tariceanu a refuzat orice comentariu.
Surse social-democrate au declarat, pentru Mediafax, ca PSD ar putea decide sa aloce functia de presedinte al Senatului lui Calin Popescu Tariceanu, dar decizia este una politica si va fi luata in cadrul partidului. Voci din PSD sustin pe de alta parte ca functia sa revina partidului.
Surse parlamentare sustin ca cel mai probabil luni va fi convocat Biroul Permanent al Senatului pentru a se demara procedurile pentru desemnarea noului presedinte al acestei Camere.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS