Basescu: 99,9% nu va fi o agresiune a Rusiei impotriva Romaniei. Dupa Summitul NATO, suntem o tara care va fi aparata in orice scenariu in care ar fi atacata
Traian Basescu. Foto: Mediafax
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, ca 99,9% nu va fi o agresiune din partea Federatiei Ruse impotriva Romaniei, dar ramane restul, care tine de un eventual comportament irational al acelei tari, astfel incat este bine ca exista, dupa Summit-ul NATO, un plan pentru apararea Romaniei.
Seful statului a precizat ca unul dintre argumentele pentru a avea un plan de contingenta si un plan de actiune a fost mentionarea lantului de conflicte inghetate care sunt in jurul Marii Negre, Abhazia, Transnistria, Nagorno-Karabah, Crimeea.
"Toate aceste conflicte sunt controlate de Federatia Rusa si pot fi activate, reincalzite unul cate unul sau toate odata, ceea ce ar genera o destabilizare consistenta in jurul Marii Negre, cu efecte extrem de negative pentru Romania", a spus Basescu, potrivit Mediafax.
Un alt argument a fost acela ca, in urma anexarii Crimeei, "flota uriasa" rusa de la Sevastopol se afla la numai 160 de mile marine de coasta Romaniei si poate ajunge aici in sase ore.
Si evenimentele din Ucraina au reprezentat "un argument formidabil pentru noi ca Rusia poate desfasura actiuni irationale", a subliniat Basescu, adaugand ca nu se poate exclude posibilitatea ca si asupra Romaniei sa se manifeste irationalul unei mari puteri precum Rusia.
El a spus ca este de parere ca 99,9% Romania nu va fi atacata, dar exista restul, diferenta pana la 100%, care tine de irational, de care trebuie tinut cont.
Dupa Summit, suntem o tara care va fi aparata in orice scenariu in care ar fi atacata
Presedintele Traian Basescu a mai spus ca, dupa Summit-ul NATO de la Newport, Romania a devenit o tara care va fi aparata in orice scenariu in care ar fi atacata.
"Romania are plan de actiune daca este atacata", a spus Basescu, explicand diferenta legata de securitatea Romaniei de dinainte si de dupa Summit-ul de la Newport.
El a spus ca Turcia, Polonia si tarile baltice aveau un astfel de plan, iar acum, dupa Summit, are si Romania unul.
"De pe tot flancul estic, erau Polonia si tarile baltice care aveau un plan de contingenta (...) deci partea de nord a flancului estic. Partea de sud a flancului estic, care este reprezentata de Turcia, avea, de asemenea, un plan de contingenta si un plan de actiune in cazul in care, in scenariile NATO, Turcia ar fi fost atacata, sau balticii si Polonia", a precizat Basescu.
"Romania si Bulgaria nu aveau un astfel de plan pentru ca erau considerate tari in afara riscurilor de a fi atacate militar. Modificarea dupa acest Summit este ca si Romania are un plan de contingenta, un plan de actiune, in cazul in care este atacata, in conditiile in care militarii de la NATO sub comanda SACEUR, al comandantului unic al fortelor din Europa, au elaborat scenariile prin care Romania, securitatea Romaniei ar putea fi afectata", a explicat Traian Basescu.
Seful statului a afirmat ca exista scenarii privind atacuri asupra Romaniei de pe mare, atac terestru si atac de aviatie, iar acest plan de actiune "vine si da solutiile, contramasurile Aliantei pentru a apara Romania, alaturi de propriile ei forte armate".
"Romania este in momentul de fata, in urma deciziilor de la acest summit NATO, o tara care va fi aparata in orice scenariu in care ar putea fi atacata", a subliniat Basescu.
Totodata, presedintele a precizat ca, in cel mai scurt timp, structurile militare de la NATO si structurile nationale trebuie sa elaboreze disponibilitatile de forte in interiorul NATO pentru ca Romania sa fie aparata in oricare din scenariile de razboi in care ar putea fi atacata sau in care ar putea sa-i fie afectata integritatea teritoriala si suveranitatea".
Pe acelasi subiect: