Reuters: După brandul de telefoane low-cost Honor, Huawei negociază și vânzarea mărcilor sale premium de smartphone P şi Mate
 
            Huawei
                        
            Grupul chinez Huawei a demarat discuţiile privind vânzarea mărcilor de smartphone P şi Mate, au declarat luni pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, o tranzacţie care ar putea însemna abandonarea producţiei de smartphone-uri premium.        
        
	Discuţiile dintre cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi un consorţiu în fruntea căruia se află o firmă de investiţii controlată de Guvernul din Shanghai se derulează de mai multe luni, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. 
	Huawei ar fi început să analizeze încă din luna septembrie a anului trecut posibilitatea de a vinde aceste mărci premium. Sursele nu au putut dezvălui la cât sunt evaluate cele două mărci de către Huawei, scrie Agerpres.
	Potrivit firmei de consultanţă IDC, în perioada cuprinsă între trimestrul al treilea din 2019 şi trimestrul al treilea din 2020, livrările de telefoane Huawei Mate şi Huawei seria P s-au cifrat la 39,7 miliarde de dolari.
	Sursele au adăugat însă că Huawei nu a luat încă o decizie finală cu privire la vânzarea acestor mărci de telefoane premium, existând posibilitatea ca discuţiile să se încheie fără succes, în condiţiile în care compania încearcă să producă în China cipurile high-end Kirin care echipează smartphone-urile sale.
	"Huawei a luat la cunoştinţă că există zvonuri nefondate cu privire la vânzarea principalelor sale mărci de smartphones. Aceste zvonuri nu au niciun fundament. Huawei nu are un astfel de plan", a declarat un purtător de cuvânt de la Huawei.
	Sursele sunt de părere că posibila vânzare a mărcilor de smartphone-uri premium sugerează că Huawei nu se aşteaptă ca noua administraţie Biden să ridice restricţiile cu privire la lanţurile de aprovizionare ale companiei chineze, introduse de administraţia Trump în luna mai 2019.
	Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi al doilea producător de smartphone-uri, a anunţat în luna noiembrie a anului trecut vânzarea brandului de telefoane Honor către un consorţiu de companii, în fruntea căruia se află o firmă susţinută de Guvernul din Shenzhen. Potrivit unor surse, valoarea acestei tranzacţii, care a fost una derulată în întregime în numerar, a fost de peste 100 miliarde de yuani (15,5 miliarde de dolari).
	Huawei ar putea avea în vedere un obiectiv similar când vine vorba de vânzarea mărcilor sale de telefoane premium, susţin sursele, adăugând că planurile companiei chineze pentru principalele sale mărci de smartphone-uri sunt motivate de aprovizionarea insuficientă cu cipuri.
	Sancţiunile adoptate de Washington au afectat accesul Huawei la componente hardware importante, precum cipurile, dar şi la programe software precum Google Mobile Services, dezvoltat de grupul Alphabet Inc.
	Telefoanele din seriile P şi Mate sunt printre cele mai bine vândute modele pe piaţa de smartphone premium din China şi concurează cu telefoanele iPhone ale Apple, telefoanele din seriile Mi şi Mix ale Xiaomi Corp şi telefoanele din seria Find ale OPPO.
	Firma de cercetare de piaţă Counterpoint susţine că mărcile P şi Mate au reprezentat aproape 40% din vânzările totale ale Huawei în trimestrul al treilea al anului trecut. Analiştii au remarcat deja livrări insuficiente de telefoane P40 şi Mate40 în ultima perioadă, din cauza lipsei de componente. 
	"Ne aşteptăm la o scădere continuă a vânzărilor de telefoane din seriile P şi Mate pe parcursul primului trimestru din acest an", a declarat Flora Tang, analist la Counterpoint. 
            
                        
        
                Mai multe despre:
                #Huawei#smartphone            
        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS