Operatori telecom: Scaderea tarifelor reduce veniturile industriei cu 200 milioane de euro
Reducerea tarifelor de interconectare va diminua veniturile anuale ale operatorlor telecom cu 200 milioane euro, situatie care va afecta dinamica investitiilor in infrastructura, mai ales in sectorul 4G, si va conduce la subventionarea companiilor de profil din afara tarii, sustin operatorii.
"Impactul propunerii ANCOM l-am estimat la circa 200 milioane de euro ca venituri nerealizate de toti operatorii locali, fapt care va reduce semnificativ veniturile totale ale acestora. Masura va ieftini si apelurile din afara spre Romania. In acest context, argumentele pentru investitii viitoare sa fie o provocare mai mare, ca sa nu spunem foarte mare", a afirmat directorul general al Vodafone Romania, Inaki Berroeta, prezent la un eveniment organizat de Asociatia Operatorilor Mobili din Romania (AOMR), citat de Mediafax.
La randul sau, directorul general al Orange Romania, Jean-Francois Fallacher, a spus ca reducerea tarifelor de interconectare va conduce la subventionarea operatorilor din afara tarii.
"Noi, operatorii locali, ii vom subventiona pe cei din Germania, dar nu numai pe ei, ci si pe cei din alte state ale UE, plus pe cei de pe alte continente din cauza diferentei dintre tarifele de interconectare din Romania, mai scazute, si cele practicate in alte state, mai mari. Astfel, operatorii romani, care activeaza pe o piata cu tarife de interconectare mai mici, ii vor subventiona pe cei din Germania, unde tariful de interconectare este mai mare", a precizatFallacher.
Seful Romtelecom si Cosmote Romania, Nikolai Beckers, a spus ca, pe langa reducerea de venituri de 200 milioane de euro, trebuie luata in calcul si investitia in 4G in urmatorii ani, preconizata la 300 milioane de euro.
"Vom avea o lipsa de 500 milioane de euro, o suma importanta in contextul actual, care trebuie acoperita intr-un fel sau altul. Una din optiuni ar fi majorarea tarifelor practicate pentru clientii finali, dar piata romaneasca nu va accepta o astfel de masura si este normal sa se intample asa. Pe de alta parte, pentru a avea servicii de calitate si o infrastructura buna, avem nevoie de investitii si, in acest context, trebuie sa ajungem la un compromis cu autoritatea de reglementare", a spus Beckers.
Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor in alta retea, sunt platite intre operatori pentru convorbirile clientilor in afara retelei la care sunt abonati sau au cartela prepaid. Acest pret se regaseste in tariful perceput clientului care initiaza apelul.
La un volum de trafic egal intre doi operatori telecom, unul din Romania si altul din UE, operatorul roman va plati companiei din afara tarii o suma mai mare in raport cu cea ce va incasa de la ea, situatie care se mentine si se amplifica daca traficul de interconectare de la operatorul roman spre cel extern este superior celui din sens invers.
"Operatorii romanii au un trafic de interconectare superior pe relatia cu ceilalti operatori din UE. Cu alte cuvinte, romanii apeleaza mai des clienti ai operatorilor din alte state, deci numarul de minute din Romania spre alte state europene este mai mare decat cel din statele UE spre Romania si aceasta diferenta de trafic va aduce pierderi operatorilor locali in conditiile in care se doreste ca tariful de interconectare din Romania sa scada sub cel practicat in alte state din UE", sustin la unison reprezentantii operatorilor.
La finele lunii august, autoritatea de reglementare (ANCOM) a anuntat ca va propune reducerea tarifelor maxime de interconectare la telefonie incepand cu l ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenti/minut la 0,86 eurocenti/minut pentru apelurile la puncte mobile si de la 0,67 eurocenti la 0,15 eurocenti/minut pentru cele fixe.
Tarifele maxime vor deveni obligatorii pentru 51 de furnizori de retele fixe si 6 furnizori de retele mobile.
La fel ca pana acum, tarifele de terminare nu sunt diferentiate in functie de tehnologia utilizata (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar in care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, retele nationale sau internationale).
"Tarifele de interconectare raman cheia competitiei in telecom. Pe piata de terminare fiecare operator are un monopol natural si de aceea este nevoie sa reglementam aceste tarife, iar datele din piata demonstreaza ca nivelurile stabilite de ANCOM in ultimii 10 ani au stimulat concurenta, inovatia si investitiile in piata de comunicatii din Romania. Sub presiunea concurentei, tarifele medii pentru apeluri au scazut de 7 ori, iar consumul a crescut exponential", declara presedintee ANCOM, Catalin Marinescu, intr-un comunicat al institutiei din 29 august.
Potrivit lui Fallacher, industria locala a telecomunicatiilor va pierde circa 8% din valoare, pe care a estimat-o la 3 mliarde de euro, din cauza reducerii tarifelor de interconectare.
"Operatorii romani vor pierde venituri care veneau din strainatate de la operatorii externi care utilizeaza retelele locale atunci cand clientii acestora apelau utilizatori din Romania", a spus seful Orange Romania, cel mai mare operator local de telefonie mobila.
Berroeta a confirmat cifrele prezentate de Fallacher si a spus ca nimeni nu raspunde, clar si argumentat, la intrebarea de ce este necesara reducerea tarifelor de interconectare.
"Inteleg ca exista o tendinta, dar acesta nu este un raspuns complet. Nu exista nicio corelatie intre tarifele de interconctare din Romania si cele practicate in alte state, mai ales in cele din afara UE. Industria telecom din Romania va pierde venituri in urma aplicarii acestei masuri", a explicat Berroeta.
Prezent la evenniment, ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, a spus ca Romania are nevoie de intelepciune in procesul de identificare a unui echilibru just in domeniul tarifelor de interconectare.
"Nu poti sa reduci tarifele de interconetare sub cele practicate de alte state pentru ca diminuezi capacitatea de investitii a operatorilor locali. Vrem sa dezvoltam 4G, care inseamna montarea unui numar mare de echipamente in toata tara, care nu are o suprafata mica. Daca ai un tarif de interconectare scazut, atunci nici operatorii nu mai au posibilitatea sa investeasca decat in Bucuresti, iar in afara Capitalei le vor stopa, asa cum s-a intamplat in alte state", a spus Nica.
Cifrele operatorilor privind veniturile nerealizate ca urmare a scaderii tarifelor de interconectare au fost sustinute si de datele unui studiu KPMG.
Astfel, din analiza datelor privind traficul de interconectare din anii precedenti, studiul KMPG a evidentiat ca veniturile nerealizate au fost estimate la 206,1 milioane de euro, adica 7,8% din valoarea industriei telecom, care se ridica la 2,7 miliarde de euro.
"De asemenea, reducerea tarifelor de interconectare va conduce la scaderea veniturilor catre bugetul de stat din TVA si alte taxe", a spus reprezentantul KMPG Romania, Ciprian Negura.
Pe acelasi subiect: