Microsoft a dat in judecata vamile din SUA pentru ca nu au blocat importul unor telefoane Motorola
Microsoft a actionat in justitie autoritatile vamale din SUA, acuzandu-le ca au refuzat sa aplice o decizie a Comisiei de arbitraj comercial de la Washington privind blocarea importului unor smartphone-uri Motorola Mobility, divizie a Google, transmite Bloomberg.
In mai 2012, US International Trade Commission (ITC) a interzis importul mai multor gadget-uri Motorola Mobility. Dispozitivele incalcau un patent detinut de Microsoft pentru sincronizarea agendei cu alte computere, transmite Mediafax.
Microsoft sustine ca decizia nu a fost aplicata de vamesi si a deschis proces.
Compania din Redmond noteaza in reclamatie ca, dupa "intalniri secrete" cu reprezentanti ai Google, autoritatile vamale au continuat sa permita intrarea in tara a telefoanelor Motorola, desi producatorul nu a luat nicio masura pentru a solutiona problema patentului incalcat.
Motorola Mobility ar fi covins autoritatea vamala ca ordinul ITC nu se aplica daca sincronizarea agendei este efectuata prin servere Google, si nu Microsoft, castigand astfel o perioada de gratie pentru implementarea modificarilor necesare pentru a solutiona litigiul, sustine Microsoft, precizand ca atat solutia, cat si perioada de gratie au fost respinse anterior de ITC.
Reprezentantii autoritatii vamale au refuzat sa comenteze informatiile.
Decizia ITC favorabila Microsoft este in vigoare pana in aprilie 2018, cand va expira si patentul companiei. Urmatorul recurs este programat pentru 6 august.