Viena este urmata de Zurich, Auckland si Munchen. Vancouver, aflat pe locul cinci, este orasul cel mai bine plasat din America de Nord si singurul din top 10.

Europa

In ciuda problemelor economice cu care se confrunta de cativa ani, orasele din vestul Europei continua sa ofere un climat stabil pentru angajati si angajatori.

Dupa Viena vin Zurich (2), Munchen (4), Düsseldorf (6), Frankfurt (7), Geneva (8) si Copenhaga (9). Astfel, 7 din primele 10 pozitii sunt ocupate de metropole europene.

Orasele din Europa cel mai prost plasate din punctul de vedere al standardului de viata sunt Belfast (63) si Atena (85).

Diferenta este imensa intre vestul si restul continentului. Primul oras din Europa Centrala si de Est care apare in clasament este Praga, abia pe pozitia 68, urmat de Budapesta si Ljubljana, ambele pe locul 75.

Orasele din regiune cel mai prost clasate sunt Kiev (176), Tirana (180) si Minsk (189), capitala Ucrainei prabusindu-se din cauza razboiului din estul tarii.

Marea Britanie apare cu cinci orase in calsamentul celor de la Mercer, Londra plasandu-se abia pe locul 40, urmat de Glasgow (55), Aberdeen (57) si Belfast (63).

America

In America de Nord, Canada si SUA continua sa ofere standarde inalte de viata. Vancouver, se gaseste pe locul 5, urmat de Toronto (15) si Ottawa (16), in timp SUA sunt reprezentate de San Francisco (27), Boston (34) si Honolulu (36), orasele cu cel mai inalt standard de viata din regiune.

Orasele cel mai prost plasate de pe continentul Nord-American sunt Havana (193) si Port-au-Prince (228).

In America de Sud, orasele cu cel mai inalt standard sunt Montevideo (78), Buenos Aires (91) si Santiago (93), in timp ce La Paz (156) si Caracas (179) ocupa pozitii spre coada clasamentului.

Asia-Pacific

Asia este reprezentata de Singapore, al 25 cel mai bun oras al lumii in care sa traiesti, urmat de Tokyo (44), Hong Kong (70), Seul (72), Taipei (83), Shanghai (101) si Beijing (118). Zona Pacificului este reprezentata de Auckland, pe locul al treilea, Sydney (10), Wellington (12) si Melbourne (16t).

Orientul Mijlociu si Africa

Pentru cei care vor sa se mute in Orientul Mijlociu, Dubaiul se afla abia pe locul 74, dar este orasul cel mai bine plasat din regiune, urmat de Abu Dhabi (77). In Africa, orasul cu cel mai inalt standard de viata este Durban (85), urmat de Cape Town (91) si Johannesburg (94).

Capitala Irakului, Bagdad, incheie clasamentul atat pe regiune, cat si raportat la intreaga lume, fiind orasul cu cel mai scazut nivel de trai de pe Planeta.

Compania de consultanta Mercer realizeaza anual cercetarea Quality of Living, in cadrul careia companii si angajati plasati in strainatate sunt intrebati de conditiile de munca si de trai din tarile respective. Raportul cuprinde 230 de orase din intreaga lume.