Tarom zboară din Maramureș spre Antalya. O agenție de turism lansează un zbor charter din Baia Mare
Antalya, Turcia
Baia Mare va fi conectată cu Antalya printr-un zbor charter săptămânal, operat de o agenţie de turism în colaborare cu compania Tarom, a anunţat, vineri, directorul regional al agenţiei turistice, Mircea Spătar.
Nouă rută externă a fost posibilă cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş şi al companiei Tarom.
"Pe toată durata sezonului estival din Maramureş, vom avea în fiecare zi de vineri un zbor, ultimul fiind programat să aibă loc pe 27 septembrie. (...) Pe prima cursă din Baia Mare spre Antalya avem 180 de turişti, majoritatea maramureşeni, dar şi din judeţele apropiate. Preoponderenţi sunt turiştii din Maramureş şi Satu Mare", a declarat Mircea Spătar, potrivit Agerpres.
În context, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş, a subliniat că redeschiderea Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM) după trei ani de reparaţii şi modernizări va fi un lucru economic pozitiv pentru toţi cei implicaţi în industria turismului.
Potrivit acestuia, Maramureşul este considerat a opta destinaţie turistică din România, promovat la nivelul unor agenţii de turism, dar şi la nivelul unor târguri de profil interne şi externe.
Primul zbor Baia Mare - Antalya a fost operat vineri cu o aeronavă Boeing 737 a companiei Tarom.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS