Serialul HBO a transformat Cernobîlul într-o “experienţă turistică rapidă de tip fast-food”. Explozie de turiști, care își fac selfie, fură obiecte abandonate și caută mutanți
Cernobil
Succesul mondial al mini-serialului "Chernobyl" a adus o nouă generaţie de turişti în locurile unde a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie, spre disperarea ghizilor locali, transmite AFP.
Salutat de critici şi de public, mini-serialul realizat de HBO despre catastrofa produsă în 1986 la centrala nucleară din oraşul Cernobîl, în fosta Uniune Sovietică, a readus în memorie cum explozia unui reactor nuclear a dus la răspândirea unui nor radioactiv deasupra Europei.
Astăzi, o zonă de protecţie cu o rază de 30 de kilometri în jurul centralei din nordul Ucrainei este în continuare nelocuită, însă o mică parte este deschisă turiştilor.
În ultimele luni, din ce în ce mai mulţi turişti caută locurile pe care le-au văzut în serial, care a fost filmat în Lituania, spune cu regret ghidul oficial al centralei nucleare, Yevgen Goncharenko, potrivit Agerpres.
"Nu mai au nevoie de informaţii, vor doar să îşi facă un selfie", afirmă Goncharenko.
Directorul centrului de informare din Cernobîl, Oleksandr Syrota, susţine că unele agenţii de turism oferă în prezent vizite la Cernobîl ca pe un "fast food", o experienţă turistică rapidă şi facilă. Şi tendinţa va continua: în luna iulie, noul preşedinte al Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a semnat un decret care vizează încurajarea dezvoltării zonei Cernobîl ca atracţie turistică.
La 27 de ani, brazilianul Louis Carlos nu ştia nimic despre dezastrul de la Cernobîl înainte de serialul HBO. Însă, filmul l-a motivat să călătorească în Ucraina, pentru a afla mai multe.
"Dacă oamenii vin aici pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi a încerca să înveţe ceva este un lucru bun", apreciază Carlos, în timp ce un prieten îi face o fotografie în faţa fostei centrale nucleare. "Este istorie", a adăugat el.
Numărul de turişti la Cernobîl nu a aşteptat serialul HBO pentru a creşte. De la 50.000 în 2017 a ajuns la 72.000 în 2018, iar asociaţia tour-operatorilor din regiune se aşteaptă la 100.000 în 2019.
Ghidul Yevgen Goncharenko spune că a mai înregistrat astfel de creşteri bruşte ale numărului de vizitatori. Prima datează din 2012, după lansarea filmului horror american "Chernobyl Diaries", iar cea de-a doua a avut loc în 2014, după ce zona a fost inclusă în jocul video "Call of Duty 4".
"Uneori, cei care veneau aici datorită jocului video mă întrebau foarte serios unde pot să găsească mutanţi", îşi aminteşte Goncharenko.
Yaroslav Yemelianenko, preşedintele asociaţiei ghizilor din Cernobîl, recunoaşte că zona a devenit un loc "trendy" de vizitat, însă preferă să se concentreze pe aspectele pozitive. În opinia sa, Cernobîl-ul ar trebui prezentat ca un loc în care Ucraina a reuşit, în pofida tuturor obstacolelor, să depăşească un tragic accident.
"Trebuie să promovăm locul, să vorbim despre el, să atragem oameni aici", a arătat Yemelianenko.
Cu toate acestea, turiştii care vizitează zona, atât cei care folosesc circuitele oficiale, cât şi "stalkers", care intră ilegal, iau cu ei în mod frecvent obiecte din zona de protecţie drept suveniruri.
"Chiar şi noi, care suntem născuţi la Pripiat, nu avem voie să ne luăm propriile lucruri de aici. Apoi, suntem surprinşi când le vedem pe eBay", explică Oleksandr Syrota.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS