Mai mulți străini au vizitat România, dar și mai mulți români au plecat în vacanță în străinătate
Turism, bagaj, pasaport
Numărul sosirilor vizitatorilor străini la punctele de frontieră ale României a crescut în august 2019 cu 15,3%, însă plecările vizitatorilor români în străinătate au urcat cu 25,9%, comparativ cu anul precedent, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
În luna august 2019, comparativ cu august 2018, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 1,1%, respectiv cu 2,2%.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2019 au însumat 1,87 milioane, în creştere cu 1,1% faţă de cele din luna august 2018. În luna august 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică având funcţiuni de cazare au reprezentat 83,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 16,7%.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,4% din total turişti străini), iar din aceştia 84,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2019 au însumat 5,06 milioane, în creştere cu 2,2% faţă de cele din luna august 2018. În luna august 2019, din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 88%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 12%.
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,5% din total turişti străini), iar din aceştia 84,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în luna august 2019 a fost de 2,9 zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna august 2019 de 1,703 milioane, în creştere cu 15,3% faţă de luna august 2018. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 80,4%, respectiv 17,2% din numărul total de sosiri.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna august 2019 de 3,63 milioane, în creştere cu 25,9% comparativ cu luna august 2018. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,2%, respectiv 20,3% din numărul total de plecări.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada primele opt luni ale anului au însumat 9,14 milioane, în urcare cu 4,9% faţă de perioada 1 ianuarie - 31 august 2018.
În perioada de referinţă, din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,9%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,3% din total turişti străini), iar din aceştia 84,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele opt luni din 2019 au însumat 20,87 milioane, în creştere cu 6,7% faţă de cele din perioada similară din 2018.
În perioada respectivă, din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,2%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,9% din total turişti străini), iar din aceştia 84,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în perioada 1.01-31.08.2019 a fost de 2,4 zile la turiştii români şi de 2,0 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada de referinţă a fost de 35,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,2 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2018.
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1.01-31.08.2019 s-au înregistrat la hoteluri (43,6%), bungalouri (34,2%), vile turistice(29,5%), hosteluri (26,8%), campinguri (26,1%) şi spaţii de cazare pe nave (25,9%).
Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2019, sosirile turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au înregistrat valori mai mari în: Capitală (1,33 milioane), Constanţa (1,16 milioane), Braşov (929.500), Cluj (446.300), Mureş (408.400) şi Prahova (392.700).
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor, acestea au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4,41 milioane), Bucureşti (2,3 milioane), Braşov (1,87 milioane), Bihor (1,02 milioane), Vâlcea (992.900), Prahova (876.400) şi Cluj (838.400).
Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (200.700), Israel (159.900), Italia (150.700), Ungaria (112.900), SUA (110.800), Franţa (103.800) şi Regatul Unit (93.500).
Mai multe despre:
#turisti straini#turism
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS