Este ora 9:00 a.m. (ora Italiei). Aeroportul Ciampino, Roma. Dupa un zbor de o ora si 40 de minute, am ajuns in “Orasul Etern” („citta eterna”), asa cum ii spun italienii. Entuziasmata de cele 16 grade din termometre, ma grabesc spre iesire, cu gandul de a hoinari pe strazile celui mai mare oras al Italiei.

Dupa alte 50 de minute de mers cu autocarul (aeroportul este situat in afara orasului), ajung in sfarsit, la hotel. Ceasul arata 10:00 a.m. Deja nu mai am rabdare.

Mi-am planificat programul: intentionez sa ma plimb putin pe la Colosseum, sa vad Forumul Roman si Piata Venezia. La hotel insa, intampin o problema. Majoritatea unitatilor hoteliere din Roma isi cazeaza turistii doar dupa ora 14:00. As fi vrut sa ma fi schimbat inainte de a pleca in oras, insa ma adaptez situatiei. Imi las geamantanul in camera pentru bagaje si ma indrept spre centru.

Imi cumpar un abonament de transport pentru trei zile si cobor la metrou. Destinatia: statia Termini. Daca ajungi in Roma, trebuie sa stii ca nu este indicat sa circuli fara bilet de transport. Risti o amenda de 100 de euro. Ce-i drept, preturile biletelor sunt piperate, insa ai un avantaj: calatoresti cu ele pe toate mijloacele de transport public. Spre exemplu, cu un euro circuli, timp de 75 de minute, pe toate liniile de autobuze, tramvaie si subterane (metrou). Un abonament de o zi (pentru toate mijloacele de transport) te costa 4 euro, iar unul pe trei zile, 11 euro.

Traficul rutier este aproape blocat la orele pranzului si destul de periculos din pricina miilor de motoare care circula pe strazile Romei. De aceea, cel mai rapid mijloc de transport ramane metroul. Dar si aici, gasesc aceeasi aglomeratie nebuna. Ma intreb initial de unde atatia oameni. Dupa aia, imi aduc aminte unde ma aflu. Constat ca sunt foarte multi turisti. Ii recunosc dupa modul in care sunt imbracati, aerul relaxat, hartile din maini si limbile pe care le vorbesc. Unele imi sunt familiare, altele nu. Cobor la Termini. Schimb magistrala si ajung la Colosseo. Ies la suprafata.


Un puhoi de lume ma invaluie deodata, pe strada principala de langa celebrul Colosseum. Turisti, vanzatori ambulanti, “gladiatori” care se fotografiaza cu cei ce-si doresc o amintire din capitala Italiei, gelaterii si chioscuri cu sandvisuri traditionale.

Ma indragostesc de uriasa cladire-ruina. Ma asez la o coada de-a dreptul colosala si imi astept randul pentru a vedea ceea ce a ramas din vestitul amfiteatru. Taxa de intrare este de 8 euro. Dupa aproximativ 30 de minute, reusesc sa patrund. Este destul de greu de descrisa senzatia pe care o traiesti cand te afli de cealalta parte a zidurilor. De afara, pare o cladire impresionanta. In interior insa, incarcartura emotionala este mult mai puternica. Constietizezi de fapt, capacitatea uriasa a fostului Amfiteatru Flavian si toate momentele importante (luptele intre prizonierii din razboaie cu diverse animale salbatice), care aveau loc aici, cu mii de ani in urma. Italienii obisnuiesc sa spuna ca atata timp cat Colosseumul va exista, Roma va continua sa atraga milioane de turisti din toate colturile lumii.

Dupa aproape o ora de admirat si colindat pe etajele amfiteatrului, ma indrept spre alte obiective turistice. Vizitez pe rand, Forumul Roman, Piata Venezia, Columna lui Traian si vestita Fontana di Trevi. Raman pentru cateva minute bune atrasa de oranmentele cu creaturi acvatice de marmura ale fantanii, de apa care provine din Izvorul Aqua Vergine (numit asa potrivit legendei careia o fecioara le-a aratat sursa soldatiilor insetati). In jurul meu sunt zeci de indragostiti care se fotografiaza si arunca banuti in fantana. Legenda spune sa arunci un ban si sa-ti pui o dorinta, daca vrei sa fii sigur ca te vei intoarce la Roma. Arunc si eu o moneda de 50 eurocenti si zambesc. Nu, nu pot sa dezvalui dorinta. Dar sper sa ma intorc, curand, aici.

Calatoria cu avionul, drumul pana la hotel, vizitarea obiectivelor turistice, toate astea m-au obosit si mi-au produs o foame de lup. Este destul de greu sa aleg un local in care sa mananc, orasul fiind ticsit cu pizzerii, restaurante si fast-food-uri. Ma multumesc cu o pizza quatro formagi si o bautura carbogazoasa, pentru care platesc noua euro.

Preturile din localurile italiene sunt piperate. In functie de locul in care iei masa (daca preferi un restaurant de pe bulevard sau un local deschis, cu terasa, stil frantuzesc), platesti intre 9 si 30 de euro de persoana. Bineinteles, peste tot gasesti mancarurile italiene de baza, si anume diversele tipuri de paste si pizza. Spre exemplu, daca alegi sa mananci intr-unul din restaurantele din Piazza di Trevi (zona extrem de aglomerata), un meniu care consta in pizza, paste sau supe si o bautura carbogazoasa variaza intre 7 si 12 euro.

Poti sa comanzi si separat alte delicatese, insa trebuie sa stii ca cel mai ieftin fel de mancare porneste de la 8 euro. O bere costa in jur de 9 euro, iar o sticla de vin incepe de la 15 de euro. Preturile deserturilor pornesc de la 7 euro, insa preferatele turistilor sunt delicioasele inghetate pe care le gasesti la numeroasele gelaterii din oras. Cu 3,5 euro savurezi doua sortimente de inghetata italiana.

O pizzerie situata pe bulevardul del Corso, de exemplu, are in meniu feluri care incep de la 10 euro. O apa minerala te costa 3 euro, iar sucurile ajung la 6-7 euro. Bauturile alcoolice variaza intre 12 si 30 de euro.

Am fost surprinsa sa aflu ca aici nu se lasa bacsis. Dar asta pentru ca italienii includ in nota de plata si o taxa (cuprinsa intre 10 si 15%) pentru serviciile prestate. Unele localuri ti-o trec pe factura de plata, altele nu. Daca insa n-o fac, nu te gandi ca n-au luat-o in considerare. Asa ca nu ramane uimit atunci cand observi o nota mai mare decat cea pe care ti-ai calculat-o tu.

Ce-i drept, o alta alternativa o reprezinta mancarea cumparata din centrele comerciale. Cu exceptia painii, care costa intre 1 si 5 euro, cele mai multe alimente au preturi mai mari decat produsele din supermaketurile romanesti.

Ce poti sa faci asadar, intr-un oras plin de istorie, cu peste 300 de bazilici si numeroase obiective turistice? Nu-ti ramane decat sa vizitezi. Si ar fi mare pacat sa nu faci asta. Accesul la marile biserici si pietele din oras este gratuit, asa ca nu trebuie ratate Bazilica Santa Maria sopra Minerva, Santa Maria Maggiore, San Clemente, Santa Maria del Popolo, San Giovanni Luterano si bineinteles, celebra San Pietro. Grandoarea acestei din urma ii dau gata pana si pe cei mai pretentiosi turisti. Iar cu 7 euro, poti sa urci chiar in varful cupolei bisericii, unde admiri intregul peisaj al Romei.

Pietele Romei sunt locuri deschise, fascinante, in care turistii si locuitorii se relaxeaza, admira peisajul, povestesc, iau masa (fiind multe restaurante in imprejurimi), se plimba, traiesc clipa. De aceea, sunt extrem de aglomerate. Piata Navona, Piata del Popolo, Piata Spaniei sau Piata San Pietro sunt doar cele mai cunoscute astfel de locuri. San Pietro, de exemplu, depaseste orice imaginatie. N-o poti cuprinde dintr-o singura privire. De aceea, te simti mic si vulnerabil in fata maretiei colonadelor, statuilor si bazilicii di San Pietro (considerat primul papa al Romei).

La fel de impresionant este si Muzeul Vatican. Pentru a-l vizita insa, platesti o taxa de 15 euro si te supui unui control la fel de riguros precum cel din aeroporturi. Dar merita toti banii. Partea proasta este ca nu-ti ajunge o zi intreaga sa vizitezi toate incaperile muzeului.

Incearca sa vezi insa Capela Sixtina, cunoscuta in intreaga lume ca fiind locul in care se tin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papa. Atentie! Nu poti face fotografii aici, din cauza picturilor murale ale lui Michelangelo.

Dupa patru zile, trag linie si constat: o lume multiculturala. O aglomeratie de nationalitati. Oameni manierati, eleganti. Obsesie pentru moda. Trafic infernal. Cateva sute de euro cheltuite pe transport, mese in oras, cumparaturi si obiective turistice. Ma intreb la final un singur lucru: cum reusesc italienii sa atraga atatia turisti? Este meritul lor (si in ce procent) sau poate doar al sutelor de cladiri, bazilici si monumente istorice care dainuiesc in „Orasul Etern”? Mi-ar placea sa traiesc intr-un asemenea Bucuresti, in care oamenii de pretutindeni sa-si doreasca sa vada cat de frumoasa este capitala mea. Pana cand asta se va intampla, promit sa ma intorc la Roma. Candva.

Sa fie oare adevarata legenda?