Impozitul forfetar in turism si servicii s-ar putea plati din aprilie. Cat vrea statul pentru o camera de hotel
Impozitul forfetar, pe care autoritatile vor sa il introduca in turism si servicii, provoaca un adevarat razboi intre hotelieri. Unii sustin ideea, in timp ce altii o combat cu vehementa. Cert este ca impozitul pe pat sau pe camera de hotel se apropie de forma finala si ar putea fi platit inca din aprilie, cand turistii nu dau navala si incasarile sunt mici.
In cazul hotelurilor si al pensiunilor, impozitul forfetar va fi stabilit pe numarul de camere sau paturi, in functie de rangul unitatii turistice.
"Ar trebui numit impozit pe concurenta neloiala. Exista o categorie de agenti economici care platesc in mod corect si frecvent taxe si impozite catre stat, iar in jur de 70-75 la suta de societati comerciale care nu dau impozit la stat. Mereu sunt ... Ori n-au profit, ori sunt pe minus", explica Florin Pirvu, vicepresedinte CNIPMMR.
In acest moment se discuta de un impozit forfetar de 130 de euro pentru fiecare camera de hotel si de 65 de euro in cazul pensiunilor. In cazul marilor hoteluri din Bucuresti, asta insemna impozite de pana la 190 de mii de euro pe an.
Sunt hotelieri care spun ca aceste costuri sunt prea mari si nu le pot acoperi din cresterea preturilor. Alte patronate spun insa ca nu poate fi vorba de costuri suplimentare, pentru ca impozitul forfetar anual de 130 de euro pe camera este exact cat tariful incasat de hotel pentru o singura noapte de cazare.
"Asta insemna ca la hotelurile mari, de 4-5 stele, vor lucra o zi pe an pentru stat urmand sa plateasca impozitul, ceea ce mie mi se pare acceptabil", spune Dan Matei Agathon, presedinte al Federatiei Patronatelor din Turism si Servicii.
Autoritatile lucreaza inca la stabilirea valorii impozitului forfetar pentru celelalte servicii unde noul bir va fi aplicat.
Pe acelasi subiect: