Calatoriile de afaceri, la un nou nivel. Camerele de hotel se transforma in adevarate galerii de arta
Hotel
Dupa ce si-au tapetat peretii cu opere de arta, in incercarea de a cladi o experienta memorabila, hotelurile colaboreaza mai nou cu marile galerii de arta, oferindu-le clientilor bilete la expozitii, scrie BBC in pagina electronica.
In ultimii doi ani, hotelurile de lux si cele orientate catre clientii de business au depus nenumarate eforturi pentru a le asigura oaspetilor o sedere cat mai placuta.
Iata care sunt locurile in care te poti bucura, pe langa micul dejun la pat, de o experienta culturala completa, intr-un top al BBC:
Lantul hotelier Radisson Blu. Cele trei cladiri situate in centrul Londrei si-au unit eforturile cu Muzeul de Arta Victoria & Albert, astfel incat intre 23 martie si 28 iulie ofera bilete la expozitia dedicata iconicului muzician David Bowie.
Hotelul Crowne Plaza din Canberra, capitala Australiei, este dedicat celor care calatoresc in interes de afaceri si le ofera acestora bilete la expozitia Toulouse-Lautrec, gazduita de Galeria Nationala a tarii, pana pe 2 aprilie.
Cine se cazeaza in unul din cele 19 hoteluri Design Collection din New York, se va putea bucura de evenimentele care vor avea loc la Muzeul de arta si design, din lunile ianuarie si februarie.
In Thailanda, la fiecare trei luni, mai multi artisti locali isi expun prin rotatie panzele la Hotelul Siam Kempinski, din Bangkok. “Provocarea este sa aratam mereu ceva nou, pentru a face oaspetii sa revina”, spune Holger Schroth, manager general al hotelului.
Hotelul Alexander din Indianopolis, Statele Unite, va gazdui in luna ianuarie 40 de lucrari realizate de peste 20 de artisti contemporani, imprumutate de la Muzeul de arta din Indianopolis.
Tot in Indianopolis, hotelul Conrad a deschis in luna noiembrie o galerie de arta, situata la primul etaj al cladirii. Printre lucrarile expuse se numara cele ale lui Andy Warhol, Salvador Dali si Pablo Picasso. “Este un lucru bun pentru ca creaza amintiri. Un om de afaceri isi va aduce aminte cu siguranta de ocazia cand a gazduit o intrunire de afaceri printre panzele lui Picasso. Dar e destul de greu sa castigi popularitate ca destinatie culturala respectabila, cand principala ta activitate este oferirea de servicii de masa si de cazare”, spune Greg Tinsley, managerul hotelului.
Nu doar hotelurile au intrezarit in asta o oportunitate. In luna februarie, cei care vor ajunge pe aeroporturile Heathrow, din Londra, si JFK si Newark, din New York, vor putea admira operele artistului stradal britanic Ben Eine. Lucrarile sale vor putea fi vazute si de la inaltime, in timpul zborului, prin afisarea lor pe sistemele video din avion, in timpul curselor dintre cele doua orase.
Pe acelasi subiect: