Ponta spune ca masura va fi introdusa printr-un proiect de lege pe care Guvernul il va trimite saptamana viitoare Parlamentului si reprezinta o decizie pe care Executivul si-o asuma. 

Intrebat insa daca reducerea CAS din octombrie are acordul FMI, premierul a raspuns ca nu exista nici acord, nici dezacord, deoarece Fondul solicita doar respectarea tintelor macroeconomice, iar cand au fost taiate salariile si pensiile nu a existat nici atunci un acord al Fondului. 

"Acordul cu FMI ramane functional, nu se intrerupe, reziliaza sau denunta", a spus Ponta. 

El a asigurat ca impactul reducerii CAS din octombrie va fi acoperit strict din incasari bugetare. 

Surse oficiale au declarat anterior Mediafax ca Guvernul si Fondul Monetar International nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale de la 1 iulie.

Fondul Monetar International a amanat pentru noiembrie evaluarea acordului cu Romania, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, intr-un interviu acordat Bloomberg. Institutia internationala nu va incheia procesul de evaluare a acordului preventiv cu Romania pana la intocmirea proiectului de buget pentru anul 2015, a spus premierul, precizand ca acordul stand-by ramane in grafic. 

Romania ia in calcul vanzarea in 2015 a unor noi pachete de actiuni la companiile controlate de stat, inclusiv Transelectrica, Romgaz si Transgaz, a mai declarat Ponta, adaugand ca statul ar putea ramane cu participatii mai mici de 50% la unele dintre acestea.

Anterior, Mediafax anunta, citand surse apropiate situatiei ca expertii Fondului Monetar International intentioneaza sa plece de la Bucuresti fara un raport de evaluare, iar o noua misiune in iulie-august, pentru rectificarea bugetara, este sub semnul intrebarii, FMI dorind mai curand sa revina in toamna, pentru finalizarea proiectului de buget pe 2015. 

"Cel mai probabil, conform datelor actuale si daca nu intervin schimbari de ultim moment, FMI va pleca fara un ""review" si nici nu este foarte sigur ca va reveni in iulie sau august. Detaliile raman sa fie clarificate, la acest moment fiind discutii la Ministerul Finantelor", au declarat sursele.

O misiune a Fondului Monetar International a venit la Bucuresti la inceputul lunii iunie pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importanta tema de pe agenda discutiilor cu autoritatiile vizand posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumatatea anului.  Misiunea a analizat in principal executia bugetara din primele cinci luni ale anului, precum si perspectivele privind cresterea economica si incasarile la bugetul de stat. 

In ultima scrisoare de intentie, Guvernul s-a angajat ca va "incerca" sa implementeze, in a doua parte a acestui an, o reducere semnificativa a cotei contributiilor sociale, intr-o maniera "neutra din punct de vedere bugetar", cu accentul pe masuri de largire a bazei de impozitare.  Presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, a aratat insa ca reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi foarte greu de realizat, daca nu se imbunatateste colectarea incasarilor, in conditiile in care in primul trimestru nerealizarile la buget au fost de peste un miliard de lei din taxe si impozite.

Premierul Victor Ponta a anuntat ca, joi, va avea o ultima intalnire cu delegatia Comisiei Europene, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale, adaugand ca spera ca relaxarea impozitarii muncii sa fie efectuata "intr-o perioada de timp rezonabila" si sustinuta inclusiv de opozitie.

"Ne apropiem de finalul discutiilor cu partenerii nostri internationali, Comisia Europeana, Fondul Monetar International, Banca Mondiala. Maine (joi - n.r.), vom avea o intalnire finala in care tragem niste concluzii. Important este ca obiectivul principal, si anume o relaxare fiscala in ceea ce priveste impozitarea muncii, sa fie atins intr-o perioada de timp rezonabila. Astazi stiu ca se intalnesc si cu reprezentantii opozitiei. Sincer, sper ca si acestia sa nu-si fi schimbat parerea, in special fostii colegi liberali, si sa sustina Guvernul in efortul pe care il facem, de relaxare fiscala, tinand cont de datele foarte bune privind cresterea economica, reducerea deficitului, a cheltuieililor bugetare de la inceputul anului", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

CITESTE SI: Platim cele mai mari contributii sociale pentru cele mai mici venituri din UE. Reducerea CAS, o ecuatie cu mai multe necunoscute

De cealalta parte, in intalnirea pe care au avut-o cu delegatia FMI, liderii PNL si PDL au criticat politica Guvernului, pe care il acuza ca are o abordare tintita pe masuri electorale, opozitia anuntand totodata ca lucreaza la un program economic ce va fi prezentat institutiilor financiare.

Presedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, dupa intalnire, ca un punct important al discutiilor ”a fost modul in care Guvernul vine cu tot felul de masuri, ba una de stanga, ba una de dreapta”.

”Nu ne dam seama exact unde vrea sa ajunga Guvernul. O astfel de masura care in sine este exceptionala, dar adusa intr-un context care ridica multe semne de intrebare, este reducerea CAS cu 5%. Este o masura pe care am propus-o noi, este o masura in care credem si suntem de parere ca ea va imbunatati climatul din economia reala. Avand in vedere ca in Romania salariile sunt cele mai mici, dar costul muncii este mare, este pe pozitia sapte din Uniunea Europeana – 44,8% - este nevoie de o reducere a costului muncii (...) Noi suntem ingrijorati de faptul ca Guvernul Ponta nu a pregatit aceasta masura si nu vine cu un proiect convingator, vine la mijlocul anului. Credem ca exista aici o abordare destul de clar tintita spre masuri electorale”, a afirmat Iohannis.

Liderul PNL a precizat ca inclusiv masura neimpozitarii profitului reinvestit a fost aplicata eronat de Guvern. El a afirmat ca nu este suficient sa se precizeze in actele normative ca se poate reinvesti profitul, in conditiile stabilite de Guvern, pentru ca perioada este mult prea scurta pana in 2015 pentru a fi o masura predictibila.

Liderul PNL a precizat ca delegatia PNL-PDL le-a comunicat celor de la FMI ca lucreaza la un program economic comun care le va fi prezentat la urmatoarea vizita a reprezentantilor institutiilor financiare internationale. ”Vom veni cu un cadru mai larg care integreaza toate aceste abordari in asa fel incat sa faca sens si sa duca la o imbunatatire neta a climatului in economia romaneasca”, a mai afirmat Iohannis.

La finele lunii martie, Consiliul Director al FMI a aprobat prima si a doua evaluare a acordului preventiv incheiat anul trecut cu Romania, punand la dispozitia statului doua transe cumuland 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST).  Suma totala disponibila Romaniei prin acordul de imprumut a urcat astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST).  Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.