Statul se împrumută din nou de la populație. Finanțele lansează noi emisiuni de titluri de stat, cu dobânzi între 3,5% şi 4,5% pe an
Bani,lei
Ministerul Finanţelor lansează, luni, noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,50% pe an şi 4,5% pe an în funcţie de scadenţă.
Potrivit Prospectului de emisiune publicat în Monitorul Oficial, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50%, pentru cele cu scadenţa la doi ani dobânda urcă la 4% iar pentru cele pe 3 ani - 4,5%.
Subscrierile pot fi realizate până pe 31 octombrie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie.
În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme iar în mediul rural cu două zile mai devreme.
Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.
Fondurile obţinute în cadrul acestor emisiuni vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, sâmbătă, că peste 50.000 de români au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent în titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur.
"Programul Tezaur este un program de succes şi o dovadă clară care certifică acest lucru sunt cei peste 50.000 de români care au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanţelor Publice oferă o alternativă sigură de economisire cu dobânzi şi maturităţi atractive pe care românii o pot accesa şi pe viitor", precizează Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, într-un comunicat
Pe acelasi subiect: