Cîțu: Sistemul de pensii private a suferit câteva şocuri negative în ultimii ani, Guvernul va încerca să corecteze o parte dintre aceste inechităţi
Florin Citu
Sistemul de pensii administrate privat a suferit în ultimii ani câteva şocuri negative, iar Guvernul va încerca să corecteze vineri o mare parte dintre inechităţi, iar restul în cursul anului următor, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
"Sistemul de pensii administrate privat a suferit în ultimii ani câteva şocuri negative. Eliminarea acestor şocuri negative din sistem nu se va întâmpla peste noapte, dar vom încerca să corectăm chiar astăzi o mare parte dintre inechităţi şi restul anul următor. Sunt costuri de tranziţie pe care nu ni le putem asuma", a spus ministrul Finanţelor, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, vineri, în şedinţa de Guvern, se va da o primă citire ordonanţei cu modificările aduse OUG 114, iar cerinţele de capital pentru Pilonul II introduse prin acest act normativ vor fi eliminate.
"Vestea bună este că astăzi, în şedinţa de Guvern de la ora 17:00, se va da o primă citire a ordonanţei cu elementele pe care le vom schimba din Ordonanţa 114 şi cerinţele de capital pentru sistemul Pilon II pentru pensii introduse prin Ordonanţa 114 vor fi eliminate. Şi acea opţiune de a trece de la Pilonul II la Pilonul I, la care au aderat doar 504 persoane, va fi eliminată. Restul vor fi pe parcursul anului viitor'', a dat asigurări Cîţu.
La preluarea mandatului, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că va iniţia o serie de discuţii cu administratorii fondurilor private de pensii, pentru creşterea randamentului sumelor administrate şi pentru creşterea transparenţei privind aceste fonduri.
Potrivit acesteia, intenţia Ministerului Muncii de a creşte nivelul contribuţiilor la Pilonul II de pensii nu micşorează cu nimic suma aferentă Pilonului I, deoarece în mod istoric suma din Pilonul I a fost acoperită din bugetul de stat.
"Nu intenţionăm schimbări în privinţa contribuţiilor la Pilonul I, cât intenţionăm să avem discuţii tehnice cu cei din Ministerul de Finanţe şi să ne lămurim asupra modului în care se colectează toate contribuţiile în Pilon. Sunt conştientă că sunt decizii pe care trebuie să le iau alături de Ministerul de Finanţe şi vă asigur că sunt genul de om care ia decizii pe baza unor evaluări obiective. Intenţia noastră este să creştem contribuţia la Pilonul II, a se înţelege că acest lucru nu micşorează cu nimic suma aferentă Pilonului I, pentru că istoric suma aceasta a fost acoperită de Bugetul de Stat, dar intenţia noastră este să încurajăm economiile pe durata activităţii profesionale la nivelul angajatorilor şi să-i determinăm pe aceştia să aibă o atitudine responsabilă cu privire la perioada din a doua parte a vieţii, adică să gândească planificat şi să-şi economisească fonduri astfel încât să beneficieze la pensie de veniturile pe care orice om civilizat are dreptul să le pretindă după ani de muncă", a afirmat Violeta Alexandru, în prima zi din mandatul său de ministru al Muncii.
Mai multe despre:
#pensii private#Florin Citu
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS