Lunea neagra. Scaderi uriase pe Wall Street. Bursa din China s-a prabusit cu 8,5%. Cele europene, la cel mai scazut nivel din ultimele sapte luni. Pretul petrolului, la cea mai mica valoare de dupa criza
Bursa de pe Wall Street a deschis luni in scadere semnificativa, urmand tendinta burselor asiatice si europene. In primele minute de la debutul tranzactiilor, indicele Dow Jones a inregistrat o contractie de 5,75%, iar indicele Nasdaq o cadere de 7,98%, transmite AFP.
Scaderile inregistrate la debutul tranzactiilor pe Wall Street s-au facut resimtite imediat si peste Ocean, agravand tendinta de scadere de pe principalele burse europene (Londra, Frankfurt, Paris, Madrid, Amsterdam sau Bruxelles ) care au inregistrat deprecieri de peste 7%.
Bursele europene au scazut puternic luni dimineata, un important indice bursier atingand cea mai scazuta valoare din ultimele sapte luni, in conditiile in care bursa de la Shanghai a inregistrat o contractie de peste 8% ceea ce a afectat si restul burselor asiatice, transmite Reuters.
La cateva minute de la debutul tranzactiilor, indicele bursier pan-european FTSEurofirst 300 inregistra o scadere de 3,6%, in conditiile in care toate marile burse europene (Londra, Frankfurt si Paris) aveau scaderi de peste 3%.
Anterior, bursele asiatice au atins cele mai scazute valori din ultimii trei ani, din cauza prabusirii celei din China.
Principalul indice bursier chinez, Shanghai Composite Index, a inchis luni sedinta in cadere cu 8,49% pana la 3.209,91 puncte, cel mai grav declin inregistrat dupa luna februarie 2007. In prezent, Bursa de la Shanghai a sters toate castigurile inregistrate de la inceputul anului, revenind sub nivelul inregistrat in data de 31 decembrie 2014.
Pretul petrolului, la minimul ultimilor sase ani si jumatate
De asemenea, materiile prime nu au fost nici ele scutite.
Cotatia barilului de petrol light sweet crude (WTI) cu livrare in octombrie a deschis sedinta de luni cu o cadere de 4,18% pana la valoarea de 38,76 dolari per baril, fiind pentru prima data in ultimii sase ani si jumatate cand coboara sub pragul psihologic de 40 de dolari.
Petrolul Brent, de referinta de Londra, a atins luni minimul ultimilor sase ani si jumatate, coborand sub pragul de 45 de dolari per baril, in conditiile in care investitorii sunt ingrijorati ca incetinirea economiei chineze va conduce la o cerere mai mica de petrol pe fondul supraofertei globale, transmite Reuters.
Cotatia petrolului Brent cu livrare in octombrie este in declin cu 1,08 dolari, pana la 44,38 dolari pe baril, dupa ce anterior a atins un minim de 44,24 dolari, cel mai redus nivel din martie 2009.
Pe langa petrol, si alte materii prime au atins luni noi valori minime, pe fondul ingrijorarilor ca o incetinire severa in China va trage in jos si alte economii din regiune, ceea ce va duce la reducerea consumul de energie si materii prime.
Indicele Bloomberg, ce regrupeaza 22 de materii prime, a scazut luni cu 1,7%, pana la 86.3542 puncte, cel mai redus nivel inregistrat dupa august 1999.
In schimb, cotatia aurului era relativ stabila, metalul galben beneficiind de statutul sau de valoare de refugiu in perioade de turbulenta. In cursul tranzactiilor derulate luni dupa amiaza la Singapore, uncia de aur era in scadere usoara cu 0,2% pana la 1.158,10 dolari.
"Reactia pietelor asiatice reflecta convingerea investitorilor ca o aterizare dura a economie chineze este inevitabila", a declarat Evan Lucas, de la firma de broekraj IG Markets.
Datele statice publicate vineri in China arata o contractie violenta a productiei industriale in august.
In incercarea de a calma spiritele, autoritatile de la Beijing au anuntat duminica ca fondul public de pensii a fost autorizat pentru a investi pe bursele locale o parte din activele sale impresionante. Insa acest anunt nu pare sa ii fi linistit pe investitorii chinezi.
Bursa de la Bucuresti deschide in scadere puternica prima sedinta de tranzactionare din saptamana.
Iindicele de referinta BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 actiuni, era in coborare cu 4,27%, dupa aproximativ 30 de minute de la deschiderea sesiunii.
Rulajul la BVB se situa la 11,13 milioane de lei (2,51 milioane de euro), tranzactiile cu actiuni insumand 11,13 milioane de lei (2,49 milioane de euro), iar cele cu certificate 23.849 lei (5.383 euro).
Cele mai importante tranzactii au fost efectuate cu actiunile Romgaz, Fondul Proprietatea si Banca Transilvania.
Indicele BET-Plus, care arata evolutia celor mai lichide 37 de actiuni de la BVB, era in scadere cu 4,17%, indicele BET-FI al SIF-urilor era in coborare cu 3,66%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, pierduse 4,27%.
In acelasi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 4,12%.
Investitorii se intrec in a scapa de obligatiunile tarilor emergente, candva preferatele lor
Saptamana trecuta, investitorii au vandut obligatiuni ale economiilor emergente, 2,5 miliarde dolari, in total. Este cea mai mare retragere din ianuarie 2014, scrie The New York Times.
Fondurile de investitii care au contribuit puternic la cresterea rapida a economiilor emergente retrag serios de pe aceste piete, contribuind la declinul recent si rapid al burselor mondiale.
Decizia Chinei de a devaloriza yenul a creat panica in lume, iar pe Wall Street s-a inregistrat cea mai mare pierdere saptamanala din 2011 incoace: indicele Dow Jones a picat vineri cu 531 de puncte.
Monedele statelor din Europa Centrala si de Est nu au inregistrat luni deprecieri semnificative in raport cu euro, spre deosebire de alte economii emergente, care au fost afectate de prabusirea bursei chineze, transmite Bloomberg.
Zlotul polonez s-a depreciat cu 0,2% in raport cu moneda euro, in timp ce leul romanesc si forintul ungar s-au depreciat cu doar 0,1%.
In schimb, rubla ruseasca s-a depreciat cu 3,2%, randul sud african a scazut cu 2,6%, iar lira turceasca a pierdut 1,8% in raport cu moneda euro.
"Chiar daca trendul general este unul negativ, exista unele diferente in randul monedelor economiilor emergente pe baza impactului pretului materiilor prime", a declarat Wolfgang Ernst, analist la Raiffeisen Bank International AG.
Europa Centrala si de Est are putine legaturi comerciale directe cu China si in plus o scadere a pretului petrolului este in avantajul sau. Cu toate acestea, Wolfgang Ernst avertizeaza ca, daca Rezerva Federala americana continua cu planurile sale de majorare a dobanzii de baza, va fi mai greu pentru monedele statelor din Europa de Est sa fac fata presiunilor globale.
Analistii de la Raiffeisen Bank International AG se asteapta ca zlotul polonez sa se aprecieze cu 4,1% in raport cu euro pana la finele anului, in timp ce forintul ungar ar urma sa ramana stabil la 315 forinti pentru un euro. Wolfgang Ernst precizeaza ca banca austriaca isi va revizui estimarile ca urmare a deteriorarii mediului in statele in curs de dezvoltare.