ASF: Pensiile private reprezentau 5,83% din PIB, în martie. Câți bani au strâns românii în conturi pentru bătrânețe
Pensii
Sistemul de pensii private din România administra, la 31 martie 2020, active totale de 62,55 miliarde de lei (12,96 miliarde de euro), în creştere cu 17,56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Astfel, ponderea pensiilor private în PIB a ajuns la 5,83%, arată datele publicate, vineri, de ASF.
Pe segmentul pensiilor administrate privat (Pilonul II), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la finele lunii martie, a fost de 60,14 miliarde de lei (12,46 miliarde de euro), pe un ritm anual de creştere de 17,76%.
În primele trei luni ale anului în curs, în sistemul pensiilor administrate privat erau înregistraţi 7,53 milioane de participanţi, cu 0,84% mai mulţi faţă de luna decembrie 2019.
Potrivit sursei citate, la nivelul Pilonului II, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 31 martie 2020, a fost de 199,76 lei, în timp ce valoarea medie a unui cont era de 8.114 lei.
În perioada analizată au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi însumând 37,82 milioane de lei pentru 2.823 participanţi şi beneficiari.
Datele ASF relevă, totodată, că la pensiile facultative (Pilonul III), valoarea totală a activelor nete, înregistrată la 31 martie 2020, a fost de 2,38 miliarde de lei (490 milioane de euro), cu un avans de 11,87% pe an.
În sistemul pensiilor facultative, la finele lunii martie, erau înregistraţi 510.112 de participanţi, în creştere cu 1,79% comparativ cu datele de la 31 decembrie 2019.
La nivelul Pilonului III, contribuţia medie a participanţilor, cu contribuţii virate la 31 martie 2020, a fost de 141,63 lei. Valoarea medie a unui cont al participanţilor la sistemul pensiilor facultative era, la 31 martie 2020, de 5.067 lei. În primele trei luni ale anului 2020, au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 1.992 de participanţi şi beneficiari însumând 20,15 milioane de lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012, aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. Instituţia contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS