Zăcământul din țara vecină care va transforma Europa într-o putere mondială. Și România își redeschide minele pentru cel mai căutat metal al viitorului
Mina, minerit, metale
Geologii au început să exploreze dealurile din apropierea râului Jadar din Serbia în căutarea unui metal care a devenit omniprezent în tehnologia modernă: litiul, scrie Bloomberg.
Dacă descoperirea va fi una semnificativă, atunci acest lucru ar putea permite ţării vecine să devină un nou front european în lupta economică cu Asia.
Analiştii de la Bloomberg estimează că cererea de litiu va creşte de opt ori în următorii 11 ani, potrivit Agerpres.
Depozitele estimate din Serbia sunt cele mai mari din Europa, iar apetitul pentru acest material care este utilizat în producţia de baterii necesare pentru telefoane mobile şi automobile electrice a determinat o serie de mari companii din industria minieră, precum Rio Tinto Group, să studieze viabilitatea extragerii acestor depozite.
În luna februarie a acestui an, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a apreciat că aceasta este "una din cele mai mari speranţe pentru Serbia" şi a cerut companiilor să urgenteze lucrările pentru a demara producţia.
Şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Cehia şi Austria, studiază posibilitatea mineritului de litiu. La rândul său România a decis să-şi redeschidă minele de metale rare. În plus, companiile internaţionale au început să îţi extindă operaţiunile de producţie de baterii în regiune, inclusiv Daimler AG şi Johnson Matthey Plc în Polonia.
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, anunţat, recent, că au fost redeschise trei mine în perimetrul Jolotca, din judeţul Harghita, adăugând că, într-un an, "vom avea toate minele deschise".
Potrivit ministrului, în minele închise după 1989 se regăsesc materiale rare și extrem de rare, din care unele nu se găsesc în Europa, care acum sunt intens folosite în industria IT și cea auto, ceea ce ar putea pune România pe harta exportatorilor de astfel de elemente chimice.
Însă depozitele de litiu din Serbia, dacă vor putea fi extrase, sunt suficient de mari pentru a permite continentului să concureze cu Asia, în special cu China, ar treilea mare producător mondial de litiu şi cel mai mare producător mondial de baterii litiu-ion.
Rio Tinto, una din cele mai mari companii de minerit din lume, şi compania cu sediul în Australia Jadar Lithium Plc evaluează în prezent cât de mult litiu este în Serbia. Rio Tinto nu a dorit să facă comentarii iar Jadar Lithium, care include un grup de investitori reprezentanţi de JPMorgan Chase & Co., a refuzat să precizeze care este zona unde se fac explorări.
Potrivit unor estimări guvernamentale optimiste ar putea fi depozite de până la 200 milioane de tone de litiu în Serbia în timp ce U.S. Geological Survey susţin că există rezerve identificate de un milion de tone, ceea ce ar face din Serbia una din cele mai bogate surse de litiu din Europa.
În condiţiile în care producţia mondială de litiu a crescut cu aproximativ 25% în 2018, o evaluare exactă cu privire la depozitele din Serbia ar pute fi dificilă deoarece nu există date concrete atâta timp cât lucrările de explorare continuă, subliniază analistul Bloomberg, Sophie Lu. De exemplu, Bolivia nu are o producţie de litiu chiar dacă se estimează că ar avea cele mai mari rezerve din lume.
Chiar dacă lucrările de extracţie nu vor începe decât peste cel puţin trei ani, autorităţile din Serbia sunt interesate deja de dezvoltarea de activităţi de-a lungul lanţului de producţie, precum rafinarea metalului şi producţia de baterii.
Jadar Lithium, companie cu un capital de 2,7 milioane de dolari, este în sudul Serbiei şi analizează o zonă cuprinsă între oraşul Vranje şi graniţă. Compania a finalizat primele două faze de analiză a solului şi susţine că a identificat mai multe zone cu un conţinut ridicat de litiu.
Preşedintele companiei , Jadar Lithium, Luke Martino spune că Serbia ar putea deveni un hub pentru industria de litiu, de la extracţie şi până la rafinarea şi producţia de baterii. "În următorii trei - cinci ani vom derula explorări pentru a face o descoperire pe care să o legăm cu producători downstream şi să extindem compania în acest fel. Ştim că China are foarte multă ofertă. Astfel că este o provocare pentru Europa să înceapă să îşi centralizeze propria sa producţia de baterii" a spus Luke Martino.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS