Vladimir Putin: Statul Islamic este finantat din 40 de tari, inclusiv din state membre ale grupului celor mai puternice economii ale lumii, G20
Statul Islamic primeste finantare din 40 de tari, inclusiv din state membre ale grupului celor mai puternice economii ale lumii, a declarat presedintele rus, Vladimir Putin, luni.
''Am dat exemple, bazate pe datele noastre, privind finantarea de catre persoane fizice a diferitelor grupari ale Statului Islamic. Finantarea, asa cum am stabilit, provine din 40 de state, inclusiv din cateva state ale G20'', a afirmat Putin la finalul reuniunii G20 din Antalya, potrivit Interfax.
Liderul de la Kremlin a declarat ca atentatele de vineri de la Paris arata ca Rusia a avut "dreptate" cand a propus organizarea unei coalitii antiteroriste internationale.
"Este absolut necesara" formarea unei coalitii internationale antiteroriste, a afirmat Vladimir Putin, citat de AFP, transmite Agerpres.
"Am vorbit in timpul sesiunii ONU consacrate celor 70 de ani ai organizatiei. Am vorbit exact de acest lucru si evenimentele tragice care au urmat au confirmat faptul ca noi am avut dreptate", a adaugat seful statului rus.
In context, Vladimir Putin a facut apel, implicit la Franta, sa-si revizuiasca pozitia legata de necesitatea plecarii imediate de la putere a presedintelui sirian Bashar al-Assad.
"Franta a facut parte din tarile care au adoptat o pozitie foarte dura in privinta presedintelui Al-Assad. I-am auzit tot timpul pe prietenii nostri francezi ca rezolvarea problemei legate de plecarea presedintelui Al-Assad trebuie sa fie o conditie prealabila pentru schimbari politice. Dar aceasta a protejat Parisul de un atentat terorist? Nu", a afirmat Putin.
"Cred ca nu trebuie sa punem inainte chestiuni care sunt prin natura lor de importanta secundara. Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa unim eforturile noastre in lupta impotriva terorismului si a organizatiilor teroriste. Si pe aceasta baza trebuie sa se cada de acord asupra unei reforme politice", a subliniat Vladimir Putin.
Presedintele rus, un sustinator al lui Bashar al-Assad, a decis la sfarsitul lunii septembrie lansarea unor operatiuni aeriene in Siria, in sprijinul fortelor regimului de la Damasc, care lupta impotriva gruparilor teroriste, in special a Statului Islamic.
SUA, care conduc coalitia internationala ce efectueaza de mai mult de un an lovituri aeriene impotriva gruparii jihadiste din Siria, acuza Moscova ca inteventia sa are de fapt ca scop salvarea regimului Bashar al-Assad.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS