Vanzarile de avioane de lux din China sunt pe val, in ciuda masurilor de austeritate
Masurile de austeritate adoptate de presedintele Xi Jinping nu au diminuat apetitul chinezilor pentru investitia in avioane de lux, transmite Bloomberg. Clientii din China ar putea cumpara anul acesta pana la 40 de aeronave, fata de numai 27 cat au fost comandate in 2012, spune Richard Koe, directorul Wingx Advance Gmbh, o companie care colecteaza date legate de aviatie.
Potrivit Wealth-X, o firma din Singapore care se ocupa cu analiza veniturilor celor mai instariti oameni, numarul miliardarilor chinezi l-ar putea depasi pe cel al nemtilor, China urcand astfel pe locul doi in lume.
Pe de alta parte, cererea in urcare pentru avioanele private, care costa 65 milioane de dolari bucata, vine in contradictie cu promisiunile presedintelui Xi de a tine in frau apetitul asiaticilor pentru cheltuielile extravagante.
“Dezvoltarea infrastructurii si cresterea economica incurajeaza cererea pentru avioane private in China”, spune Koe.
China se afla in prezent pe locul 25 in clasamentul celor mai importante piete pentru avioanele private, dar ar putea ajunge pe locul al treilea, pana in 2022, potrivit estimarilor Wingx Advance Gmbh. Avioanele private sunt al doilea articol de lux pe care bogatii lumii il cumpara, dupa operele de arta.
Detinerea unei aeronave, fie ca e vorba de una de 17 milioane de dolari, cat costa un Bombardier, fie ca este un Falcon 7X de 50 de milioane, a devenit un simbol al statutului pentru bogatii Chinei, care platesc cash pentru ele. Mai mult, unii dintre acestia detin doua avioane, unul pentru uzul curent si un altul pentru deplasarile in strainatate.
Nu este deci de mirare ca 110 avioane private Gulfstream se gasesc in China si Hong Kong, din flota totala de de 2.000, in timp ce 23% din cererile actuale vin de asemenea din regiunea Asia-Pacific.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS