Un nou referendum în Marea Britanie. De data aceasta pentru ruperea Regatului
Scotia, independenta, Brexit
Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a declarat că ţara sa trebuie să organizeze un nou referendum privind independenţa faţă de Regatul Unit, înaintea alegerilor parlamentare din mai 2021.
"O alegere între Brexit şi viitorul Scoţiei ca naţiune europeană independentă trebuie oferită în mandatul acestui parlament", a afirmat ea în forul legislativ scoţian, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul s-a angajat să pregătească până la sfârşitul lui 2019 legislaţia necesară.
Scoţia face parte din Regatul Unit de peste trei secole. Cetăţenii au respins independenţa prin vot, cu o diferenţă de 10% în favoarea unioniştilor, într-un referendum organizat în 2014. Unul din argumentele împotriva secesiunii a fost că Scoţia ar ieşi astfel din Uniunea Europeană.
În 2016, când 52% din alegătorii din Regatul Unit s-au pronunţat pentru Brexit în cadrul unui alt referendum, scoţienii şi nord-irlandezii au fost majoritar împotrivă.
Partidul Naţional Scoţian condus de Sturgeon susţine acum că un nou referendum pentru independenţă este justificat, deoarece Scoţia este pe cale să fie scoasă din UE împotriva voinţei sale, odată cu restul Regatului Unit.
Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May a declarat joi, după anunţul făcut de Sturgeon, că scoţienii au votat deja împotriva secesiunii în 2014 şi că voinţa lor ar trebui respectată.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS