Un fost sofer de autobuz, veteran al "Chavismului", a fost desemnat succesorul presedintelui Hugo Chavez
Nicolas Maduro
Alegeri prezidentiale anticipate vor fi convocate in Venezuela in "urmatoarele 30 de zile", iar vicepresedintele Nicolas Maduro va asigura interimatul, a anuntat ministrul de Externe Elias Jaua, asigurand ca se urmeaza instructiunile presedintelui Hugo Chavez, decedat marti, potrivit AFP.
"Acum, ca exista o vacanta absoluta (la presedintie), vicepresedintele Republicii isi va asuma (functia de) presedinte si vor fi convocate alegeri in urmatoarele 30 de zile. Acesta este mandatul pe care ni l-a dat comandantul presedinte Hugo Chavez", a asigurat Jaua la postul de televiziune Telesur.
Presedintele venezuelean, Hugo Chavez, a decedat, marti, la Caracas, din cauza cancerului, la varsta de 58 de ani. "Am primit informatia cea mai grea si cea mai tragica pe care am putea-o anunta poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora Romaniei), astazi 5 martie, a murit comandantul nostru presedintele Hugo Chavez Frias, dupa ce a luptat cu boala timp de doi ani", a declarat Maduro cu ochii in lacrimi.
De luni, incertitudinea plana in legatura cu starea presedintelui Venezuelei, spitalizat intr-o clinica militara din capitala. Chavez lupta cu cancerul din iunie 2011, iar starea sa de sanatate se agravase in ultimele ore.
Aflat la putere din 1999, Hugo Chavez fusese reales pentru un mandat de sase ani in octombrie 2012, inainte de a fi operat din nou pe 11 decembrie in Cuba.
Nicolas Maduro, succesorul desemnat al presedintelui Hugo Chavez
Vicepresedintele Venezuelei, ministrul de Externe Nicolas Maduro, fost sofer de autobuz si sindicalist, desemnat drept succesorul sau de presedintele Hugo Chavez, care a decedat marti din cauza cancerului, este, la cei 50 de ani ai sai, un veteran al "chavismului", considerat conciliant si moderat.
Hugo Chavez, in varsta de 58 de ani, le-a cerut concentatenilor sai, in decembrie, inainte de a pleca in Cuba pentru cea de-a patra operatie de cancer, sa il faca pe Maduro presedintele lor daca el va fi nevoit sa paraseasca puterea, asigurandu-i ca este "un revolutionar" si un "barbat plin de experienta in pofida tineretii sale", noteaza AFP.
"Este unul dintre liderii tineri, cu cele mai bune capacitati" pentru a conduce tara "cu mana de fier, cu viziunea, cu inima sa de om din popor, cu talentul sau cu oamenii (...), cu recunoasterea internationala pe care a dobandit-o", a adaugat presedintele.
Deja ministru de Externe din 2006, Nicolas Maduro a fost numit vicepresedinte de Chavez dupa victoria acestuia din urma la alegerile prezidentiale din 7 octombrie.
Anterior, acest fost sofer de autobuz inalt si cu o mustata sobra, amabil si despre a carui viata privata se stie putine, cu exceptia faptului ca este casatorit cu Cilia Flores, procuror general al Republicii, a fost pentru scurt timp presedinte al Adunarii Nationale (2005-2006), dupa ce a obtinut primul sau mandat de deputat in 1999, sub emblema Miscarii a V-a Republica, fondata de Hugo Chavez, care a preluat puterea in acelasi an.
Destinele celor doi barbati s-au incrucisat deja in cadrul Miscarii Revolutionare Bolivariene 200 (MBR-200), creata tot de Chavez, la conducerea careia el a desfasurat lovitura de stat ratata impotriva presedintelui Carlos Andres Perez in 2002. "Uitati unde merge Nicolas, soferul de autobuz Nicolas. El a fost sofer de autobuz, si cum au mai ras de el!", a exclamant Chavez, atunci cand l-a numit vicepresedinte.
Numele lui a fost citat cu din ce in ce mai multa insistenta la momentul prognosticurilor privind numele succesorului presedintelui bolnav. Iar la inceputul deplasarilor in scopuri medicale ale lui Hugo Chavez in Cuba, el a fost unul dintre vizitatorii cei mai frecventi.
Silueta inalta a acestui membru al aripii moderate a "chavismului" a devenit, de asemenea, din ce in ce mai familiara la intalnirile internationale dupa ce acesta l-a inlocuit de mai multe ori pe Hugo Chavez, slabit, la ultimele summituri.
Analistii politici subliniaza, de asemenea, tonul sau conciliant si marea sa capacitate de a negocia si de a exersa o influenta asupra diferitelor tendinte ale "chavismului".
"El nu este dur verbal" si "pare o persoana (...) dispusa la dialog", apreciaza politologul Ricadro Sucre. "In plus, este alegerea (liderilor cubanezi Fidel si Raul) Castro", marii aliati ai presedintelui Chavez, adauga acest profesor al universitatii centrale din Venezuela.
Istoricul Margarita Lopez Maya subliniaza, la randul sau, "fidelitatea celui mai bun purtator de cuvant" international al Guvernului Chavez, a carui retorica antiimperialista a adoptat-o perfect, la fel ca si sustinerea unor regimuri controversate, precum Iran, Libia sau Siria.
Armata, mobilizata in Venezuela dupa moartea lui Hugo Chavez
Guvernul din Venezuela a mobilizat militari si agenti de politie pe strazile marilor orase pentru a "garanta pacea" dupa moartea presedintelui Hugo Chavez, a anuntat vicepresedintele Nicolas Maduro, scrie AFP, preluata de Mediafax.
"Armata nationala si politia nationala au fost mobilizate pentru protejarea poporului nostru si garantarea pacii", a declarat Maduro.
7 zile de doliu in Venezuela dupa decesul lui Chavez, ale carui funeralii vor avea loc vineri
Trupul neinsufletit al presedintelui Hugo Chavez va fi expus incepand de miercuri in holul Academiei Militare din Caracas, inaintea funeraliilor nationale prevazute pentru vineri, in timp ce in tara au fost decretate sapte zile de doliu oficial, relateaza AFP.
"Funeraliile si omagiul postum in camera mortuara din holul Academiei Militare (vor avea loc) miercuri, joi si vineri", a declarat ministrul venezuelean de Externe Elias Jaua, fara a preciza unde va fi "mormantul crestin" al defunctului. "Vineri, la ora 10 dimineata, vom organiza o ceremonie oficiala" la Academia Militara, a precizat Jaua, care le-a multumit sefilor de stat ce si-au manifestat intentia de a participa la funeralii.
"Vom asigura logistica pentru ca un numar cat mai mare (de venezueleni) sa il poata vedea pe parintele lor, eliberatorul, protectorul lor", a adaugat el.
Miercuri dimineata, trupul neinsufletit al lui Hugo Chavez va fi transferat de la spitalul militar unde a decedat la Academia Militara, "leaganul revolutiei bolivariene", a explicat ministrul, fara a dezvalui traseul cortegiului funerar.
Guvernul a decretat, incepand de marti, "sapte zile de doliu oficial" si suspendarea tuturor activitatilor publice si private miercuri si vineri.
Pe acelasi subiect: