Uleiul grecesc de masline risca sa dispara din cauza lipsei de cash. Fermierii eleni refuza plata prin banca
Criza din Grecia se face resimtita si in industria uleiului de masline elen, un produs traditional al acestei tari, exportat masiv si la noi
Problemele au aparut deoarece fermierii refuza sa livreze productia daca distribuitorii nu ii platesc cu bani gheata, transmite Reuters citat de AGERPRES. In conditiile in care bancile risca sa intre in incapacitate de plata, cei aproximativ o jumatate de milion de cultivatori de masline din Grecia, multi dintre ei avand mici firme familiale, se tem ca bancile le vor sechestra conturile si de acea refuza sa accepte plati prin transferuri bancare.
'Vor bani gheata. In caz contrar, prefera sa pastreze uleiul de masline in depozit', a declarat Chris Dimizas, director la producatorul de ulei de masline Greekpol. Firma nu are suficiente bancnote cu care sa-i plateasca pe fermieri, chiar daca a cerut, la randul sau, propriilor sai clienti - lanturi de supermarketuri, magazine si restaurante - sa-si plateasca facturile in cash.
'A mers pentru o saptamana, dar nu va merge totdeauna. Daca nu vom putea sa gasim un furnizor de materie prima care sa accepte plata prin sistemul bancar livrarile vor fi oprite', a avertizat Chris Dimizas. 'Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca am parasi zona euro', a adaugat Dimizas.
La randul sau, Gaea, un alt furnizor de ulei de masline, ofera fermierilor cecuri care pot fi incasate imediat ce bancile se vor redeschide. 'Un singur cargo cu ulei de masline costa 100.000 de euro, astfel ca va puteti imagina ca nu avem astfel de sume in cash', a declarat directorul general, Aris Kefalogiannis. Potrivit acestuia, firma si-a asigurat aprovizionarea pana la mijlocul lunii august. Gaea a reusit sa-si plateasca unii furnizori si firmele de transport utilizand serviciile de online banking. 'Daca tranzactiile online se vor opri, nu stiu daca vom putea sa exportam. In acest caz, vom vedea daca putem utiliza firmele straine de transport', a spus Kefalogiannis.
Maslinele se cultiva in Grecia de mii de ani, iar in prezent tara este al treilea mare producator mondial de ulei de masline. In ultimele doua decenii, exporturile au crescut intr-un ritm dublu fata de consumul intern, insa, comparativ cu Spania si Italia - primii doi producatori mondiali - cultivarea de masline in Grecia este un proces foarte putin industrializat. Potrivit statisticilor Departamentului american al Agriculturii, dintre cei 520.000 de cultivatori de masline din Grecia doar jumatate sunt fermieri profesionisti, restul - mici firme de familie cu o expertiza comerciala redusa.
Si in Romania, uleiul de masline e unul dintre principalele noastre importuri din Grecia. Anual in tara noastra vine, cu acte, ulei de masline in valoare de peste 10 milioane de euro (cifre INS), mare parte din acesta fiind produs de companiile elene. Si chiar daca nu e cel mai important export al Greciei catre Romania, cu siguranta gospodinele de la noi nu vor fi incantate de absenta lui de pe piata.