Trei scenarii posibile în cazul epidemiei cu coronavirus. Saxo Bank: În cel mai bun caz se poate ajunge la o recesiune tehnică globală
Coronavirus, epidemie
Reprezentanţii Saxo Bank au luat în calcul trei scenarii posibile pe burse, ca urmare a epidemiei de coronavirus.
Potrivit unei analize realizate de Saxo Bank, în cel mai bun caz se poate ajunge la o recesiune tehnică globală, iar în cel mai pesimist scenariu PIB-ul global intră într-o scădere fără precedent, care nu a mai avut loc de la Marea Depresiune din anii 1930 încoace.
"Cel mai bun scenariu - o formă în V întârziată. Acesta implică încă o recesiune tehnică globală şi o perturbare semnificativă suplimentară în trimestrele al doilea şi al treilea, dar devine clar în această perioadă că eforturile de carantină încetinesc suficient evoluţia epidemiei, aşa încât aceasta va trece de punctul critic în cele din urmă. O evoluţie-cheie care ar putea determina un scenariu în formă de V este anunţarea unui vaccin de succes care ar putea intra pe deplin în producţie în câteva luni - deşi nu avem capacitatea de a evalua şansele acestei evoluţii", susţin reprezentanţii Saxo Bank.
Potrivit sursei citate, cel de-al doilea scenariu prevede o redresare în formă de U.
"Cazul de bază este acela în care carantina impusă oficial şi auto-carantina sub forma unor decizii de a nu merge în vacanţe sau de a reduce în general activitatea publică înseamnă o recesiune accentuată, diferită de orice alt eveniment de la Marea Recesiune încoace", potrivit analizei.
Totodată, al treilea scenariu este şi cel mai pesimist, şi prevede o redresare în formă de L.
"Nu ne dorim să ajungem acolo, dar cel mai rău caz este unul în care PIB-ul global intră într-o scădere fără precedent, care nu a mai avut loc de la Marea Depresiune din anii 1930 încoace, deoarece răspândirea globală a coronavirusului face dificilă ridicarea regulilor de carantină căci temerile legate de reinfectare continuă din cauza răspândirii virusului la nivel mondial, iar acest lucru înseamnă că reluarea activităţii comerciale obişnuite generează temeri noi legate de epidemie", susţin reprezentanţii Saxo Bank.
Pieţele, afirmă aceştia, încearcă să se stabilizeze după o săptămână "de carnagiu aproape fără precedent" mai ales pentru capitalurile proprii americane, în care istoricii de piaţă au scos date de acum aproape un secol pentru a găsi un punct în care piaţa să se fi corectat atât de violent după un proaspăt vârf istoric.
Specialiştii băncii cred că principala cauză aici a fost că această epidemie de coronavirus a lovit pe măsură ce piaţa se îndrepta către un teritoriu extrem de satisfăcător în ceea ce priveşte riscul de credit şi volatilitatea. Pentru ca pieţele să se stabilizeze, factorul determinant imediat va fi dacă există semne clare că epidemia de coronavirus a depăşit cu adevărat punctul critic şi că numărul de cazuri noi şi ritmul de răspândire este în scădere.
"S-ar putea la fel de bine ca nici unul dintre cele trei scenarii să nu se întâmple în modul descris, aşadar vă rugăm să reţineţi că aceasta este ideea a noastră cu privire la posibilele rezultate, concepută pentru a incita la meditaţie şi dezbatere cu privire la modul în care această situaţie ar putea evolua din acest moment, nu reprezintă o prognoză. Având în vedere că epidemiologii responsabili şi sobri au indicat că până la 40-70% din oamenii de pe planetă ar putea ajunge să aibă această boală, merită să explorăm în profunzime ce ar putea însemna acest lucru", spun ei.
În document se precizează că este evident că băncile centrale şi guvernele, de asemenea, se pregătesc pentru o rundă de reducere a dobânzii şi alte măsuri de susţinere a încrederii.
"Acest lucru ar putea genera o volatilitate semnificativă şi chiar o redresare ce se va inversa rapid pe termen apropiat", precizează analiştii Saxo Bank.
Potrivit analizei, coronavirusul a cimentat pericolele extinderii liniilor de aprovizionare globale într-o lume deglobalizantă şi nevoia de mai multă redundanţă şi poate chiar integrare verticală în lanţurile de aprovizionare.
"De aici încolo se va putea observa o schimbare uriaşă de comportament, deoarece liderii companiilor au o atitudine diferită faţă de aceste tipuri de riscuri. Aşadar, deşi impactul imediat al coronavirusului se poate dovedi a fi unul clasic, deflaţionar, stimularea politică copleşitoare şi deglobalizarea sugerează că suntem aproape de minimul secular al ratelor dobânzii globale", se mai spune în raport.
Saxo Bank a fost fondată în 1992 şi are sediul central la Copenhaga. În prezent are peste 1.500 de angajaţi în centrele financiare din lume, inclusiv Singapore, Shanghai, Tokyo, Hong Kong, Londra, Paris, Zurich şi Dubai. Saxo Bank permite clienţilor săi direcţi să tranzacţioneze clase multiple de active în pieţele financiare globale cu ajutorul unui cont unic şi de pe mai multe terminale.
Pe acelasi subiect: