Topul țărilor cu cea mai bună calitate a vieții în 2019. Europa bate tot
Damenarca a fost desemnată cea mai bună țară în care să trăiești, potrivit unei analize a calității vieții realizate de revista CEOWORLD.
Potrivit raportului, care analizează 70 de țări din întreaga lume, top cinci este completat de Elveția, Finlanda, Australia și Austria. De altfel, țări din Europa ocupă opt poziții din top 10.
România se află în prima jumătate a clasamentului, pe locul 38, cu un punctaj de 140. Spre comparație, Danemarca, țara de pe primul loc, are un punctaj de 198.
Ultimele locuri sunt ocupate de Egipt, Iran, Kazahstan si Vietnam. Analiza arată, totuși, că deși de află la coada clasamentului în ceea ce pivește calitatea vieții, în țări precum Filipine și Vietnam s-au înregistrat progrese semnificative la capitolele serviciilor medicale și siguranță personală.
Pentru raportul Quality of Life Rankings For 2019, CEOWORLD a intervievat peste 120.000 de persoane din 70 de țări din Asia, cele două Americi, Europa, Orientul Mijlociu și Africa, atât din punctul de vedere al calității vieții, cât și din cel al ușurinței cu care se dezvoltă o afacere.
Criteriile luate în calcul au fost: prețul locuințelor, prețurile produselor de bază, puterea de cumpărare, sistemul de transporturi, nivelul de poluare, siguranță personal, servile medicale și costul general al vieții.

Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS