Premierul britanic Theresa May și-a anunțat demisia: "Voi regreta profund, mereu, că nu am putut pune în aplicare Brexitul"
Şefa executivului britanic Theresa May a anunţat vineri că va demisiona în data de 7 iunie, într-o zi de vineri.
Theresa May a cedat, astfel, apelurilor venite din partea formaţiunii sale politice, Partidul Conservator, de a face loc unui nou lider care să încerce să depăşească impasul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters.
''Îmi este clar acum că este în interesul ţării ca un nou prim-ministru să conducă acest efort (al Brexit-ului - n.r.). Aşa că anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator (...), vineri, 7 iunie'', a declarat May.
Potrivit EFE, şefa executivului britanic a mai spus că ''va regreta profund mereu'' faptul că nu a putut pune în aplicare Brexit-ul, scrie Agerpres.
May, care avea lacrimi în ochi la finalul discursului, l-a invitat pe succesorul său în fruntea Partidului Conservator şi al guvernului să încerce să ajungă la un consens pentru ca Regatul Unit să părăsească blocul comunitar.
Pe acelasi subiect: