Țările africane foste colonii franceze își vor banii înapoi de la Franța. Decizia Uniunii Monetare Vest-Africane
Africa
Cele opt state francofone din Africa de Vest vor să deţină un control mai mare asupra monedei lor, francul CFA vest-african, şi au de gând să repatrieze o parte din rezervele lor care în prezent sunt depozitate în Franţa, a declarat preşedintele Beninului, Patrice Talon.
Statele membre ale Uniunii Monetare Vest-Africane (Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Guineea-Bissau, Mali, Niger, Senegal şi Togo) "sunt în unanimitate de acord" să pună capăt unui model vechi de un deceniu conform căruia rezervele lor valutare sunt păstrate la Trezoreria Franţei, a declarat Patrice Talon, într-un interviu acordat Radio France Internationale, scrie Agerpres.
Unitatea monetară oficială a celor opt state, francul CFA vest-african, este convertibil în euro şi este garantat de fosta lor putere colonială, Franţa.
Introdus după cel de Al Doilea Război Mondial, utilizarea francului CFA vest-african declanşează în mod frecvente dezbateri cu privire la continuarea dependenţei economice a Africii de Vest de Franţa, precum şi opinia că francul CFA vest-african este ţinut în mod artificial la un curs de schimb ridicat pentru a limita competitivitatea regiunii.
Pe de altă parte, susţinătorii acestei monede atrag atenţia asupra inflaţiei reduse din Africa de Vest, precum şi asupra stabilităţii francului CFA în raport cu alte monede africane pentru utilizarea sa în continuare.
"Nu pot să vă ofer o dată precisă, ar există disponibilitate din partea tuturor", a spus Patrice Talon, făcând referire la deschiderea exprimată de ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, faţă de idee reformei francului CFA.
"Psihologic, cu privire la suveranitatea şi gestionarea propriei monede, nu este bine ca acest model să continue", a adăugat Talon.
Coasta de Fildeş, o economie cu o valoare de aproximativ 40 miliarde dolari, este cel mai mare utilizator al francului CFA din Africa de Vest. Alte şase state din Africa Centrală utilizează acelaşi model.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS