Țara în care trăiesc cei mai mulți români cade la pace cu UE. Decizia Comisiei Europene
Italia, Roma
Comisia Europeană a renunţat la demararea procedurii de deficit excesiv pentru Italia, după ce autorităţile de la Roma au luat măsuri pentru a stopa creşterea datoriei, transmite Reuters.
Executivul comunitar este dispus să examineze toate informaţiile din Italia privind finanţele sale publice înainte de a lua decizia finală, a declarat la o conferinţă de presă comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.
Comisia Europeană a recomandat, în data de 5 iunie, demararea unei proceduri de deficit excesiv pentru Italia, după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu respectă regulile bugetare ale Uniunii Europene din cauza majorării datoriei sale publice. O astfel de procedură ar afecta încrederea investitorilor şi ar majora costurile de împrumut ale Italiei, avertizează analiştii.
Premierul Giuseppe Conte a anunţat marţi că deficitul bugetar al Italiei va scădea la 2,04% din PIB anul acesta, ceea ce înseamnă că ţara respectă regulile financiare ale UE.
Autorităţile de la Roma au exclus orice măsuri de austeritate, dar luni Guvernul italian a dat asigurări că va putea reduce anul acesta deficitul, previzionat la 2,4% din PIB, datorită cheltuielilor mai reduse şi a veniturilor mai ridicate.
Conte a declarat că este pregătit să trimită la Bruxelles cele mai recente date privind situaţia finanţelor publice ale Italiei, care arată economii de aproximativ şapte miliarde de euro comparativ cu ţinta din aprilie.
Comisia Europeană, care supervizează planurile bugetare pentru cele 28 de state membre, a anunţat că datoria publică a Italiei a depăşit 132% din Produsul Intern Brut în 2018, cu mult peste limita de 60% din PIB prevăzută în normele UE. În acest an, datoria publică a Italiei este prognozată să ajungă la 135% din PIB.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS