Tara in care elevii nu primesc note, iar peste 80% dintre absolventi isi gasesc job. Cum se face scoala intr-una dintre puterile Europei
Sistemul danez de invatamant este unul dintre cele mai bune din intreaga lume, iar integrarea pe piata muncii a absolventilor din Danemarca trece de 80 la suta. Cum reusesc sa faca asta? Profesorii de acolo stiu cum sa-i atraga pe copii, prin lectii relaxate desfasurate in natura. Si foarte important, in primii ani, nu iau note.
Acum, specialistii danezi vor sa ne ajute sa ridicam standardele din educatia romaneasca si impreuna cu reprezentantii Facultatii de Psihologie de la Universitatea Bucuresti au deschis in capitala un centru de consiliere.
Specialistii danezi vor sa-i invete pe dascalii romani cum sa transmita elevilor dragostea pentru carte. Tinerii vor putea sa studieze in Danemarca si vor fi indrumati catre universitatile unde se pot specializa. Chiar si cadrele didactice cu experienta pot incheia parteneriate ca sa afle secretele sistemului danez.
''Este distractiv la scoala!'' Acesta este motto-ul sistemului educational danez, unde copiii se simt la scoala de parca ar fi acasa. Primesc note abia la finalul clasei a IX-a, iar competitia intre ei nu este incurajata.
In Romania in schimb, calificativele ii departajeaza pe elevi inca din clasa intai. Danezii spun ca este important ca elevii sa fie motivati, nu plictisiti si speriati ca nu pot merge mai departe.
Acolo, cele mai multe activitati se desfasoara in aer liber, in clasa se intra fara pantofi, iar copiii stau mai mult pe jos decat in banci.
Despre eficienta predarii daneze vorbeste si Roxana, care se specializeaza acum la o facutate de acolo: ''Am invatat un lucru acolo: ca nu exista intrebari proaste. Am plecat de aici cu ideea ca decat sa spui ceva gresit, mai bine nu spui. Acolo mi-au zis ca daca nu stim raspunsurile, le gasim impreuna.''
Si profesorii sunt remunerati pe masura pentru performantele la catedra. Un debutant danez primeste 3.500 de euro pe luna, iar unul din Romania nici macar 200 de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS