Țara din UE care dă bani cetățenilor ca să-și cumpere mașini electrice. Ce prime oferă statul pentru automobile complet electrice sau hibride
Masini electrice
Germanii care se gândeau să îşi cumpere un automobil electric sau unul hibrid au primit miercuri un nou stimulent în condiţiile în care au intrat în vigoare noile prime mărite.
Conform detaliilor publicate în Monitorul Oficial, cei care optează pentru un automobil complet electric, cu un preţ de până la 40.000 de euro, vor putea beneficia de o primă de 6.000 de euro.
Anterior prima era de 4.000 de euro. Pentru vehiculele electrice mai scumpe de 40.000 de euro, prima va fi de 5.000 de euro, în creştere faţă de 4.000 de euro anterior, potrivit Agerpres.
Pentru vehiculele hibride care costă mai puţin de 40.000 de euro, prima de la stat va creşte până la 4.500 de euro, de la 3.000 de euro anterior, iar în cazul automobilelor hibride mai scumpe, prima va creşte până la 3.750 de euro de la 3.000 de euro.
Noile prime majorate, care au fost aprobate de organismele Uniunii Europene, se vor aplica până la finele lui 2025. Costurile suportate de stat şi industrie au fost estimate la 600 milioane de euro pentru fiecare parte.
Asociaţia Industriei Auto Germane (VDA) a catalogat noile prime mărite drept "un punct important de cotitură pentru stimularea mobilităţii electrice".
Prime mai mici vor fi disponibile şi pentru vehiculele second-hand, cu condiţia îndeplinirii anumitor condiţii cu privire la vechimea vehiculului, distanţa parcursă şi precedentele subvenţii.
Mai multe despre:
#Germania#masini electrice
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS