Țara cu cei mai longevivi locuitori: 70.000 au depășit 100 de ani, iar persoanele peste 65 de ani reprezintă 13% din forţa de muncă a țării
Tokyo, Japonia
Persoanele de peste 65 de ani reprezentau 28,4% din populaţia Japoniei şi 12,9% din forţa de muncă, în 2018, ambele procente maxime istorice, a anunţat duminică Guvernul nipon.
Numărul persoanelor trecute de 65 de ani era anul trecut de 35,88 milioane, în creştere cu 320.000 persoane faţă de 2017.
Cifrele apar într-un raport publicat cu o zi înainte de celebrarea "Zilei respectului pentru cei în vârstă", festivitate naţională în Japonia, care se aniversează în a treia zi de luni din septembrie.
Numărul locuitorilor din Japonia este de 127 milioane persoane.
Pe de altă parte, potrivit datelor oficiale difuzate vineri, Japonia a depăşit pentru prima dată cifra de 70.000 de persoane de 100 de ani sau peste.
Datele, prezentate într-un sondaj al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Bunăstării Sociale situează la 71.238 el numărul persoanelor de 100 de ani sau peste. Dintre acestea, 88% sunt femei.
Din acelaşi sondaj efectuat cu un an înainte a rezultat că japonezii "centenari" erau în număr de 69.785.
Persoana cea mai în vârstă din Japonia este Kane Tanaka, de 116 ani, care deţine recordul Guinness.
Cei mai sănătoși pământeni
Potrivit unui studiu realizat de The Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) de la Universitatea din Washington, Singapore, Japonia şi Spania sunt cele trei ţări ai căror locuitori au cea mai mare speranţă de a trăi mai mulţi ani în condiţii de sănătate.
Speranţa unei vieţi sănătoase este de 74,2 ani în Singapore; de 73,1 ani în Japonia şi 72,1 ani în Spania. La polul opus, ţările cu cea mai mică speranţă de viaţă sănătoasă sunt Republica Centrafricană (44,8 ani), Lesoto (47 ani) şi Sudanul de Sud (50,6 ani).
Raportul Global Burden Desease (GBD) al centrului american constata că populaţia mondială a crescut cu circa 192 % din 1950, când trăiau 2,6 miliarde de oameni în întreaga lume, până în 2017, când populaţia globală numără 7,6 miliarde de persoane.
Între 2007 şi 2017, populaţia globală a crescut cu aproximativ 87,2 milioane de persoane în fiecare an, în timp ce între 1997 şi 2007 creşterea a fost de 81,5 milioane anual.
În cei şapte ani anteriori lui 2017, 33 de ţări au înregistrat un declin al populaţiei, majoritatea în Europa, inclusiv în Spania, Grecia, Portugalia şi România, precum şi în Japonia, Cuba şi Puerto Rico. Ţările în care în aceeaşi perioadă populaţia a crescut cu peste 2 %, 33 sunt din Africa subsahariană, printre care Nigeria, Etiopia şi Mali.
În analiza privind incidenţa problemelor de sănătate în lume, studiul relevă că cea mai mare proporţie a personalului medical la dispoziţia populaţiei se află în Cuba, Qatar şi în marea parte a ţărilor europene, în timp ce mai mică proporţie se înregistrează în Africa subsahariană.
Studiul relevă totodată că bărbaţii sunt mai predispuşi decât femeile să fie afectaţi de boli netransmisibile, precum atacurile de cord şi accidentele cerebrale.
Cercetătorii au determinat şi unele cauze care au provocat moartea a peste 1 milion de persoane în lume în 2017, printre care bolile coronariene, infecţiile respiratorii, diareea acută, accidentele de trafic şi bolile cronice pulmonare.
Mai multe despre:
#longevitate#Japonia
Pe acelasi subiect: