Stanca de 7 km patrati, care leaga Mediterana de Atlantic, ridica la cote maxime tensiunile dintre Spania si Marea Britanie. Miza economica a Gibraltarului
Zeci de vapoare de pescuit spaniole s-au reunit duminica in fata Gibraltarului pentru a protesta fata de construirea unui recif artificial de catre enclava britanica, ce a generat tensiuni diplomatice intre Londra si Madrid, relateaza AFP.
Sub un control politienesc sporit, 38 de vapoare de pescuit spaniole au ancorat la inceputul diminetii in fata celor 70 de blocuri de beton ale recifului care, afirma pescarii, ii priveaza de unul dintre cele mai bune locuri de pescuit, potrivit Mediafax.
Pe fondul tensiunilor diplomatice, un portelicopter militar britanic a facut escala, duminica, intr-un port din sudul Spaniei, cu acordul autoritatilor tarii, in timp ce o alta nava de razboi britanica urmeaza sa ajunga in Gibraltar luni, in cadrul unor exercitii militare.
Agitand drapele spaniole, purtand tricouri pe care se putea citi "Gibraltarul spaniol", trecatorii au incurajat pescarii, in timp ce aproximativ 500 de manifestanti ce arborau steagurile britanice si ale Gibraltarului s-au reunit pe malul enclavei.
Incadrata de circa sase nave ale Garzii civile spaniole, flota de pescari s-a apropiat de 14 nave ale politiei din Gibraltar si ale autoritatilor britanice care le-au impiedicat sa se mobilizeze in jurul recifului.
Dupa o ora petrecuta pe mare, marcata de un schimb de insulte dar fara vreun incident notabil, pescarii spanioli au intrat in port.
"Vrem pur si simplu sa trimitem un mesaj Gibraltarului. Vrem doar sa putem pescui acolo unde am pescuit dintotdeauna", explica Leoncio Fernandez, presedintele Confreriei pescarilor din La Linea de la Concepcion.
Pescarii din acest oras situat la frontiera cu Gibralatarul si din portul Algeciras se declara foarte afectati de reciful pe care autoritatile din Gibraltar au decis sa il construiasca la 24 iulie.
Potrivit teritoriului britanic, care nu are flota de pescuit comerciala, reciful le-ar permite bancurilor de pesti sa se regenereze.
Politia din Gibraltar a declarat ca Garda civila spaniola a lucrat, duminica, "in colaborare" cu agentii sai "pentru a se asigura ca manifestatiile nu vor fi marcate de incidente", potrivit unui comunicat al Guvernului teritoriului britanic.
Gibraltarul reafirma in acelasi comunicat ca zona in care au fost scufundate blocurile de beton "nu era anterior frecventata decat de un vapor" spaniol si nu era recunoscuta ca fiind un "teren de pescuit" de catre Guvernul regional din Andaluzia.
De la construirea recifului, Gibraltarul acuza Madridul ca si-a multiplicat controalele le frontiera ca masura de represalii, ceea ce creeaza periodic lungi cozi de asteptare la frontiera.
Guvernul spaniol afirma ca aceste controale sunt obligatorii deoarece Gibraltarul, ca si Marea Britanie, nu este membru al spatiului Schengen si sunt necesare pentru combaterea contrabandei, in special de tutun.
Considerand, dimpotriva, ca aceste controale sunt "motivate politic", premierul britanic David Cameron a cerut vineri Comisiei Europene sa trimita "de urgenta" o echipa de observatori la frontiera.
Cu acordul Guvernului spaniol, portelicopterul HMS Illustrious s-a oprit duminica pentru o escala tehnica de mai multe ore la baza militara Rota din sudul Spaniei. Acesta a plecat apoi pentru a participa la exercitiile militare prevazute cu mult timp inainte in Marea Mediterana.
Luni, o nava de razboi britanica, fregata HMS Westminster, insotita de doua vapoare, urmeaza sa faca escala in Gibraltar pentru a participa apoi la aceste manevre.
Cedata in 1713 Marii Britanii, insula Gibraltar, un teritoriu de sapte kilometri patrati si cu o populatie de 30.000 de locuitori situat in sudul Peninsulei Iberice, se afla in centrul tensiunilor recurente dintre Londra si Madrid.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS